Arhive SIPA. Dana Gîrbovan, președinte UNJR, AVERTISMENT pentru Sorin Grindeanu
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, solicită îi premierului Sorin Grindeanu să nu emită vreo hotărâre de guvern cu privire la desecretizarea arhivei SIPA, iar în cazul în care a făcut-o deja, să nu o trimită la Monitorul Oficial, pe motiv că magistraţii nu au fost consultaţi în prealabil şi hotărârea nu a fost supusă dezbaterii publice.
"Solicit public premierului Grindeanu să nu emită vreo hotărâre de guvern cu privire la aşa-zisa "desecretizare" a arhivei SIPA, iar dacă a făcut-o deja, să nu o trimită la Monitorul Oficial. Este inadmisibil ca ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să propună o hotărâre de guvern cu privire la soarta acestei arhive fără să se consulte în prealabil cu magistraţii şi fără ca această hotărâre de guvern să fie supusă dezbaterii publice", a scris Dana Gîrbovan miercuri, pe pagina sa de facebook.
Preşedintele UNJR susţine că fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, a "minţit" opinia publică atunci când a spus că, din 2006, nu s-a intrat în această arhivă, iar ministrul Tudorel Toader trebuie să facă publice toate înscrisurile cu privire la această arhivă, aşa cum a promis.
"Precedentul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, a minţit opinia publică atunci când a spus că, din 2006, nu s-a intrat în această arhivă. Tot ea a spus că anumite documente cu "interes operativ" vor fi transmise la servicii, ceea ce este inadmisibil. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, trebuie să facă publice - aşa cum a promis - toate rapoartele, ordinele, procesele verbale şi orice alte înscrisuri există cu privire la această arhivă. De peste 12 ani s-a minţit public în legătură cu această arhivă şi toţi românii trebuie să ştie adevărul în legătură cu ea. După ce aflăm ce s-a întâmplat în toţi aceşti ani cu această arhivă, vom discuta despre ce să facem cu ea", a mai scris Dana Gîrbovan pe reţeaua de socializare.
O hotărâre de Guvern privind desecretizarea arhivei SIPA se află pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de miercuri a Executivului, a anunţat premierul Sorin Grindeanu.
"Al doilea punct, care se află pe ordinea suplimentară, este hotărârea de Guvern privind desecretizarea arhivei SIPA. E un lucru despre care s-a tot vorbit, s-a discutat, astăzi adoptăm hotărârea de Guvern", a declarat Grindeanu, la începutul şedinţei de miercuri a Executivului, relatează Agerpres.
La rândul său, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat că în arhiva SIPA sunt multe categorii de informaţii, care vor fi tratate "în mod adecvat".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News