'Pentru mâine (n.r. - miercuri), la orele 10,00, am convocat Comisia de inventariere a arhivei SIPA. Membrii comisiei vor alege preşedintele acesteia. La orele 10,30, comisia va începe activitatea de inventariere a arhivei, a anunţat marţi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe Facebook.
Pe 9 iunie, a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului privind unele măsuri referitoare la arhiva SIPA.
Potrivit HG, comisia va avea ca principale atribuţii inventarierea arhivei fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA), aceasta urmând, totodată, să propună clasificarea, declasificarea, trecerea la un alt nivel de clasificare sau de secretizare a documentelor inventariate, respectiv distrugerea acestora, conform dispoziţiilor legale.
De asemenea, comisia va preda, după declasificare, către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, dosarele de personal ale foştilor angajaţi ai DGPA identificate în arhivă şi către Arhivele Naţionale documentele cu valoarea istorică identificate în arhivă.
Comisia va fi alcătuită din cinci membri numiţi prin ordin al ministrului Justiţiei, doi dintre aceştia fiind din cadrul Ministerului Justiţiei, unul de la ANP şi alţi doi vor fi propuşi de Secretariatul General al Guvernului. Fiecare dintre aceste instituţii va propune şi câte un supleant.
Conform hotărârii, comisia va putea furniza informaţii din documentele cuprinse în arhivă dacă există proceduri judiciare în derulare, la cererea motivată a organelor judiciare.
Totodată, după împlinirea unui termen de cinci luni de la începerea activităţii comisiei, persoanele care doresc să consulte documentele referitoare la viaţa lor privată vor avea acces la ele în baza unei cereri scrise.
"Înscrisurile care constituie secrete de serviciu pot fi desecretizate, în condiţiile legii, şi pot fi consultate în condiţiile prezentei reglementări de către persoanele la care se referă. Informaţiile astfel desecretizate pot fi comunicate, în condiţiile legii, oricărei entităţi fizice sau juridice, la cererea acestora. Respectivele înscrisuri vor fi distruse la momentul încetării activităţii comisiei, cu excepţia cazului prevăzut la art. 6, alin 2", prevede hotărârea.
Activităţile prevăzute de această hotărâre vor fi încheiate în cel mult trei ani de la intrarea ei în vigoare, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”