Data publicării:

Arhiepiscopia Tomisului: Toate icoanele sunt copii

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Icoana din Baytal
Icoana din Baytal

Arhiepiscopia Tomisului  reacționează la articolul  „Înșelătoria cu icoana care plânge-Filiera Ucraineană", apărut pe site-ul dezvaluiri.ro.

1. Suntem surprinși de faptul că autorul textului a uitat sau ignoră cu bună știință studiile teologice pe care le are și care spun că orice icoană este copia unui prototip, pe care îl reprezintă;

2. Tradiția ortodoxă consemnează numeroase situații în care anumite icoane celebre au avut la rândul lor copii, realizate din dorința de a permite credincioșilor accesul la aceste icoane chiar și când ele, tehnic, nu puteau fi înfățișate credincioșilor (de pildă, icoana „Prodromița" de la schitul românesc Prodromu din Sf. Munte Athos are multiple copii, iar cea mai veche icoană din România, icoana „Lidianca" a Maicii Domnului de la mânăstirea Neamț, socotită făcătoare de minuni, este o copie fidelă a icoanei Maicii Domnului din Lida, realizată de către Sf. Evanghelist Luca, la anul 35);

3. Arhiepiscopia Tomisului nu a fost informată oficial despre faptul că icoana din Baytal are realizate copii și nici nu era necesar datorită argumentației de la punctul 1;

4. În privința săvârșirii unor minuni prin intermediul icoanelor, Arhiepiscopia Tomisului reamintește învățătura ortodoxă potrivit căreia nu icoana în sine săvârșește minunea, ci puterea lui Dumnezeu, la care icoana se referă în ultimă instanță. Prin urmare, este irelevant dacă o icoană sau copia unei icoane a mijlocit o minune. De altfel, mai toate icoanele de la pangarele bisericești sunt copii ale unor icoane celebre, ceea ce nu le scade din importanța lor cultică, deoarece orice icoana devine o fereastră către harul lui Dumnezeu, prin sfințire.

În concluzie, dacă e să vorbim de vreo înșelare, considerăm că cel înșelat este chiar autorul textului, precizează  Arhiepiscopia Tomisului într-un comunicat primit la redacție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel