Data publicării:

Argint pentru o româncă la North Pole Marathon 2017

Autor: Diana Popescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Prima participare a unei românce şi primul podium la cea de-a a XV-a ediţie a North Pole Marathon 2017, cel mai nordic maraton din lume, recunoscut de Guinness World Records.

De profesie asistent farmacie, Simona Dumitrescu, membru Catena Racing Team, a reuşit o performanţă remarcabilă la ediţia 2017 a celebrei competiţii.

Ea a cucerit locul II la singurul maraton din lume (42.195km), desfășurat integral pe calota glaciară, în condiţii extreme de vânt şi temperaturi negative, cuprinse între -15°C și -30°C.

”Sunt foarte mândră că steagurile României şi Catena Racing Team au fluturat în cel mai nordic loc al Planetei, la exact 90° latitudine nordică, deasupra lumii!” – a declarat imediat după cursă Simona Dumitrescu.

„Mulţumesc tuturor colegilor şi prietenilor care m-au susţinut tot timpul, mulţumesc pentru gândurile frumoase, urările şi încurajările primite de pretutuindeni, mulţumesc pentru încrederea acordată şi îndeplinirea acestui vis!”. 

Simona Dumitrescu a devansat-o pe campioana la maraton Kit Ching Yiu (Hong Kong), participantă la C.M. de Atletism (Beijing 2015) și la J.O.de la Rio de Janeiro 2016 (loc 39, cu Record Național - 2h36'11").

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel