Argeş. Bărbat fără permis, prins a treia oară de polițiști
Un bărbat în vârstă de 43 de ani din localitatea Costeşti, prins de trei ori conducând fără permis şi sub influenţa alcoolului, a fost reţinut de poliţişti.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, bărbatul a fost depistat în noaptea de 24 spre 25 august la volanul unui autoturism, în timpul unui control organizat în oraşul Costeşti. Agenţii rutieri au constatat că şoferul nu deţinea permis şi băuse, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
'Totodată, poliţiştii au continuat cercetările cu privire la alte două cauze penale, referitor la cele petrecute în ziua de 20 august, când acesta a fost depistat conducând fără drept şi a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi în ziua de 26 iunie, când a fost depistat în aceleaşi condiţii, în ambele cauze fiind întocmite dosare penale', se precizează în comunicat. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii dispunând ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News