Compania franceză Total investește masiv în gazul neconvențional din Argentina, într-un proces de reorientare determinat de opoziția de care s-a lovit în Hegaxon, unde Consiliul Constituțional a decis interzicerea fracturării hidraulice. Buenos Aires s-a confruntat cu probleme financiare foarte mari în ultimii ani, având o economie condiționată de importurile de energie. Guvernul președintelui Cristina Fernandez lucrează acum la un program prin care Argentina să-și asigure independența energetică.
În prima jumătate a lui 2013, importurile de gaz natural, gaz lichefiat și petrol au crescut în Argentina cu 22,6%, în timp ce exporturile au scăzut cu 19%, comparativ cu anul trecut, potrivit analiștilor argentinieni. Asta a făcut ca deficitul în energie să sară de la 1,67 miliarde de dolari în primele șase luni ale lui 2012, la 3,25 miliarde anul acesta.
Firma franceză Total țintește spre a obține 11 licențe, fiind operatorul a 6 dintre ele și partener la celelalte 5 permise. La începutul lunii octombrie, francezii au anunțat o investiție de 400 de milioane de dolari în două proiecte-pilot din Patagonia. Total este al doilea cel mai mare operator de gaz din țară, în 2012 furnizând 30% din necesarul țării sud-americane, potrivit bastamag.net.
Asociația de mediu "Prietenii Pământului", din Franța, spune că, "în iulie, guvernul de la Buenos Aires a adoptat un act normativ cu privire la măsurile ce trebuiesc luate de companiile petroliere" care au proiecte în Argentina. În schimbul unei investiții de un miliard de dolari, guvernul permite consecionarea unor terenuri pentru 35 de ani, o serie de avantaje fiscale sau subvenții la exporturi.
Proteste împotriva exploatării
Locuitori ai zonelor unde urmează să fie desfășurate lucrările de explorare, dezvoltare și eventual exploatare au protestat în ultimele săptămâni împotriva companiei franceze. Asta în timp ce fracturarea hidraulică a fost interzisă de la nivel administrativ în cinci provincii argentiniene (Argentina este republică federală - n.r). Oamenii din Mapuche (grup de indigeni din sud-vestul Argentinei - n.r) încearcă protejarea rezervei naturale din Neuquen, unde urmează să fie amplasate sonde. "Este ironic că această compania care urmează să desfășoare lucrările (Total Austral) este din Franța, acolo unde astfel de activități sunt interzise pentru că afectează grav mediul și sănătatea omului", spun opozanții investiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană