Data publicării:
Arafat vorbeşte despre revenirea la normalitate după valul Omicron
Raed Arafat a declarat că din luna martie s-ar putea renunța la anumite restricții.
Șeful DSU, Raed Arafat a declarat, miercuri, că există o posibilitate ca după valul Omicron să se ajungă la o normalitate sau cât mai aproape de normalitate. Acesta a mai precizat că e posibil ca restricțiile să fie ridicate.
”Acest lucru va depinde foarte mult de modul în care evoluează la noi. Noi am mai spus că este o diferență între noi și multe dintre țările astea care iau aceste decizii la acest moment. Toate semnele arată că mergem spre o situație mai stabilă și mai bună. Acest vârf poate să fie (...), într-adevăr, ultimul val semnificativ (n. r. COVID) în acest moment și să treacă după asta la o perioadă mai liniștită, să vedem ce se întâmplă: devine virus endemic, devine ca virusul gripal, asta nu știm încă să spunem. Sunt foarte multe păreri la nivelul oamenilor de știință.
Așa că există o posibilitate, într-adevăr, ca după acest val să ajungem la o revenire la normalitate sau cât mai aproape de normalitate și, într-adevăr, să vedem după asta cum evoluează situația, dacă mai apare ceva sau dacă se transformă în situația în care pare doar o infecție ușoară cum este acum cu Omicron, o infecție care să nu ducă la o presiune mare pe sistemul sanitar”, a afirmat Raed Arafat pentru Antena 3.
Ce se mai întâmplă cu certificatul verde
Acesta a mai precizat că se așteaptă ca pe secțiile ATI să fie internați circa 1.000 de români. Arafat mai amintește că sunt multe persoane vârstnice nevaccinate - procentul vârstnicilor vaccinați este de 24%. Șeful DSU a subliniat că, în acest moment, ”semnele sunt pozitive, semnele pe termen - să zicem - de o lună, două duc către ideea că e posibil să ajungem la o revenire cât mai aproape de normal”.
”Trebuie să înțelegem că toate aceste aspecte se analizează; în mod normal sunt speranțe (...), dar clar, cu cât ne apropiem de momentul lunii martie sau sfârșitul stării de alertă, va fi o nouă analiză a situației și se va vedea dacă reușim și ne oprim acolo sau trebuie o prelungire sau nu; totul depinde de situație, toate sunt în dinamică și toate se evaluează în dinamică”, a adăugat acesta.
Întrebat privind utilizarea certificatului verde, Raed Arafat a subliniat că ”dacă scade incidența și scade rata infecțiilor cu actuala variată și începem să avem o curbă descendentă și nu mai avem niciun impact este ca aceste restricții posibil să fie ridicate”. Însă, acesta mai amintește că ”există un optimism că se va ajunge la o revenire cât mai aproape de normalitate sau la normalitate”, dar ”oricât pot să apară aspecte surprize de care nu știm, din cauza asta rămân cu o mică rezervă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News