Bogdan Chirieac a reacționat în direct la România TV, după ce postul de televiziune a relatat faptul că numele lui Raed Arafat a fost vehiculat ca fiind propus pentru postul de premier al României.
”E un nume fals. Doctorul Arafat nu se va amesteca în așa ceva. Probabil că cei care doresc cu ardoare să îl dea jos pe doctorul Arafat, cel care se bucură de un imens respect și credibilitate, peste președintele din țara asta, vor să fie băgat în această mocirlă. Nu cred. E o porcărie”, a susținut Bogdan Chirieac.
Cariera lui Orban s-a încheiat
În cadrul intervenției televizate, analistul politic Bogdan Chirieac a susținut și faptul că odată cu adoptarea celor 25 de Ordonanțe de Urgență și căderea Guvernului, cariera lui Ludovic Orban s-a încheiat.
”Cred că toată lumea își dă seama, cariera politică a lui Ludovic Orban s-a încheiat azi-noapte. Chiar dacă s-a văzut cu doamna Merkel, chiar dacă domnul Iohannis i-a transferat foarte multă încredere internațională de care se bucură dânsul. Când faci așa ceva (n.r se referă la adoptarea Ordonanțelor de Urgență) ca prim-ministru, te decredibilizezi total”, a subliniat Bogdan Chirieac.
PSD are de câștigat în cazul anticipatelor?
”S-ar putea să aibă și PSD-ul de câștigat. Dacă alegerile locale au loc în același timp cu parlamentarele, PSD-ul are 1700 de primari. Primarul va trage pentru partidul său ca să iasă primar, iar aceste mici locomotive vor trage după ele și parlamentarele. Mă gândesc că aici și-au făcut un calcul și probabil că și-au dat seama că au de câștigat mai mult în felul acesta decât dacă alegerile sunt la termen. Și aici este un semn de întrebare. O mai mare pleașcă pentru PSD decât un premier ca Ludovic Orban nu are cum să existe”, a mai spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor