Arafat a anunțat un protocol important pentru România
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Crucea Roşie Română au încheiat luni un protocol de colaborare care reglementează managementul situaţiilor de urgenţă pe tipuri de risc.
"Ce va face Crucea Roşie este, în final, să completeze ce facem şi noi, folosindu-se de mecanismele ei directe prin organizaţiile de Crucea Roşie din toate celelalte ţări membre ale UE. Există un potenţial foarte mare de colaborare în acest sens şi, dacă va fi nevoie, acest potenţial poate să fie valorificat în cazul unor dezastre", a declarat luni şeful DSU, Raed Arafat.
Potrivit protocolului, Crucea Roşie va organiza şi desfăşura în comun cu DSU, respectiv cu structurile aflate în coordonarea acestuia, activităţi de pregătire şi prevenţie pentru limitarea efectelor dezastrelor la nivelul ţării.
"Cu siguranţă vor fi cursuri de pregătire, cu siguranţă vom stabili care sunt domeniile cele mai importante. Un domeniu pe care noi l-am identificat şi care a fost discutat inclusiv cu Alteţa Sa (principesa Margareta, preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România - ) este domeniul asigurării îngrijirilor populaţiei sinistrate. Dorin să creăm capacitate şi în cadrul Crucii Roşii şi în cadrul Inspectoratului General, astfel încât, dacă avem o populaţie sinistrată într-un număr mare, să putem să o îngrijim în cel mai scurt timp şi până la refacerea totală a situaţiei şi revenirea la normalitate", a declarat Raed Arafat.
Colaborare între cele două instituții
La rândul său, directorul general al CRR, Ioan Silviu Lefter, a arătat că în perioada următoare cele două instituţii îşi vor armoniza mecanismele de alarmare, comunicare şi de intervenţie, astfel încât capacitatea de reacţie să crească, iar populaţia să beneficieze de un ajutor specific cât mai eficient în cazul unor dezastre majore.
"Am sesizat situaţii în care filialele noastre reprezentate prin directori nu erau invitaţi de exemplu la comisiile pentru situaţii de urgenţă. Iată că în felul acesta vor participa la toate şedinţele, la toate judeţele tocmai pentru a asigura un mod coordonat de acţiune în cazul unui dezastru pe teritoriul ţării", a mai spus Lefter.
Semnarea protocolului a avut loc în prezenţa principesei Margareta.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News