Data publicării:

Arad: Muncitorul peste care s-a prăbuşit un mal de pământ, în stare gravă, cu multiple leziuni interne

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Bărbatul peste care s-a prăbuşit un mal de pământ, în timpul lucrărilor la reţeaua de canalizare din comuna arădeană Gurahonţ, este în spital în stare gravă, după ce a suferit leziuni interne multiple, el fiind scos din pământ în urma unei inervenţii a pompierilor care a durat opt ore, în timpul căreia malul s-a mai surpat o dată, acoperind parţial victima.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că muncitorul are 54 de ani şi a suferit numeroase traumatisme interne şi externe, fiind sub tratament la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă.

"Bărbatul a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe în cursul nopţii trecute (luni spre marţi n.r.), cu politraumă prin strivire, traumatism toraco-abdominal şi contuzie pulmonară. Se află sub tratament şi supraveghere pe secţia ATI", a precizat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a afirmat că victima a fost scoasă din pământ după opt ore de intervenţie.

"Victima este chiar tatăl unui coleg de-al nostru de la Gurahonţ. În timpul operaţiunilor de salvare, un mal s-a prăbuşit din nou, iar bărbatul a fost acoperit de pământ până la brâu. Malurile au fost consolidate şi s-a săpat manual, din cauza instabilităţii solului", a spus Pleşca.

Cazul este cercetat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru a se stabili dacă au fost respectate normele privind protecţia în muncă, însă şi Poliţia a anunţat că face cercetări.

Incidentul a avut loc luni după-amiază, când un mal de pământ a surprins un muncitor care lucra la reţeaua de canalizarea din localitatea arădeană Gurahonţ. Bărbatul a fost surprins într-un şanţ adânc de aproximativ patru metri şi lat de 60 de centimetri, iar martorii au sunat imediat la 112. Un echipaj ISU din localitate, aflat la mică distanţă, a intervenit în câteva minute şi a reuşit să dezgroape prima dată capul victimei, pentru a putea respira. I-au pus bărbatului o mască cu oxigen şi o caschetă de protecţie, iar operaţiunea de salvare a durat până aproape de miezul nopţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel