Potrivit preşedintelui UDMR Arad, Levente Bognar, care este și viceprimar al municipiului, statuia Libertăţii din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, a fost vandalizat sâmbătă, în jurul orei 11.00, de trei persoane cu feţe acoperite cu glugi, conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în parc.
Efigiile mai multor generali de pe două părţi ale monumentului au fost vopsite în culorile drapelului românesc, iar pe corpul statuii au fost scrise cuvinte obscene cu un spray negru.
Levente Bognar: Actul de vandalism trebuie pedepsit conform legii
„Este un gest regretabil. Nu avem nevoie de astfel de evenimente în Arad, unde avem o convieţuire bazată pe respect reciproc. Mai ales în Parcul Reconcilierii nu trebuie să aibă loc astfel de incidente, care nu întăresc buna înţelegere", a declarat liderul UDMR Arad, care a precizat că va depune reclamaţie la Poliţie referitor la acest „act de vandalism, care trebuie pedepsit conform legii".
„Făptaşii au venit pregătiţi pentru a acţiona astfel. Este păcat, mai ales pentru că, de un an, Parcul Reconcilierii este monument istoric. Trebuie să grăbim procedurile pentru a angaja din nou pază, pentru că aceste camere de supraveghere nu fac faţă", a mai spus Levente Bognar.
El a precizat că parcul nu mai este păzit de Poliţia Locală din 2010, de când au avut loc reduceri de posturi.
Ce spune primarul Falcă
La rândul său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, arată, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă după-amiază, că este vorba despre „un act de vandalism inadmisibil asupra unui bun public, o jignire a valorilor comunităţii şi o ofensă adusă drapelului naţional".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Mircea Badea: Atenție: Ce urmează nu e un atac la Dorian Popa! Nu, românașii nu sunt săraci deloc. Au mulți bani pentru asta!
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”