Arad: Corpul de control al Ministerului Muncii, chemat să verifice legalitatea concedierilor de la Compania de Apă
Deputatul PSD Florin Tripa solicită Ministerului Muncii să trimită Corpul de control la Arad, pentru a verifica legalitatea disponibilizărilor de la Compania de Apă, unde a fost anunţată restructurarea a 168 de posturi în următoarele săptămâni.
Deputatul susţine, într-un comunicat de presă remis miercuri, că angajaţii vizaţi de disponibilizări i-au semnalat "o serie de nereguli care ridică mari semne de întrebare cu privire la legalitatea acestui demers".
"Vreau să exemplific doar câteva dintre acestea: principala problemă este legată de faptul că, peste noapte, conducerea companiei, în complicitate cu liderul de sindicat, căruia i s-au angajat în cadrul societăţii soţia, fiica, ginerele etc., au modificat contractul colectiv de muncă, luându-se retroactiv o serie de măsuri, cum ar fi eliminarea voucherelor de vacanţă sau a salariilor compensatorii pentru cei disponibilizaţi, ceea ce este ilegal, pentru că nu se puteau stabili drepturi la un nivel inferior faţă de cele existente. O altă situaţie cel puţin ciudată se referă la faptul că liderul de sindicat, deşi este pensionar, este în continuare angajat al societăţii, în timp ce Compania de Apă Arad concediază alte persoane care nu au vârsta pensionării. Iar cazul nu e unic, fiind mai multe persoane care cumulează atât pensia, cât şi salariul de la Compania de Apă", afirmă deputatul PSD.
El mai susţine că i s-a adus la cunoştinţă că "s-au făcut evaluări de faţadă la Compania de Apă, cu o firmă de casă PNL care nu se ştie cum a fost contractată, că nu s-a ţinut cont de criteriile pentru stabilirea ordinii prioritare la disponibilizare, de exemplu vârsta pensionării, dovadă că multe persoane care sunt deja la pensie au rămas angajate, în urma acestui proces de restructurare".
Tripa cere ca, prin Corpul de Control aflat la dispoziţia Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, să fie demarată o verificare cu privire la legalitatea acţiunii de restructurare de la Compania de Apă Arad.
Reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Arad - acţionarul majoritar al Companiei de Apă, declaraseră, vineri, pentru AGERPRES, că restructurările au loc pentru a se realiza încadrarea în bugetul pe 2019 a cheltuielilor de personal. Astfel, în cadrul Companiei de Apă a fost demarată procedura de concediere colectivă a unui număr de 168 de angajaţi, cei mai mulţi, respectiv 121, fiind muncitori. Alţi 43 de salariaţi vizaţi sunt din cadrul personalului TESA, iar patru posturi sunt de şefi de formaţie.
Salariaţii concediaţi care au o vechime mai mare de cinci ani vor primi compensaţii financiare, în cuantum de maximum trei salarii medii brute.
Procedura a fost anunţată la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News