Aquarius va naviga din nou. Schimbare de pavilion
Aquarius va naviga din nou, posibil sub pavilion german.
Nava umanitară Aquarius a sosit miercuri după-amiază în Malta şi va naviga din nou, a anunţat organizaţia neguvernamentală SOS Mediterana, precizând că vasul, aflat sub pavilionul Gibraltarului, ar putea trece sub pavilion german, relatează AFP.
După ce a rătăcit timp de mai multe zile în Marea Mediterană, nava închiriată de către ONG-urile SOS Mediterana şi Medici Fără Frontiere (MSF) i-a debarcat pe cei 141 refugiaţi, originari în cea mai mare parte din Somalia şi Eritreea, care vor fi trimişi în alte cinci ţări europene. 'Aquarius are desigur intenţia şi obligaţia să revină pe mare cât mai curând posibil, în largul coastelor libiene', a declarat Verena Papke, reprezentantă în Germania a SOS Mediterana, în cadrul unei conferinţe de presă în Berlin.
Ea a precizat că nava, deţinută de Germania, îşi va schimba pavilionul dacă guvernul din Gibraltar îşi va retrage efectiv pavilionul, deoarece Aquarius nu a fost înregistrată pentru activităţi de salvare de către teritoriul britanic. 'În cazul în care pierdem dreptul de a naviga sub pavilionul Gibraltarului din orice motiv, nava va continua, probabil, să navigheze sub pavilion german. Este un scenariu imaginabil ', a adăugat ea.
141 de migranți, recuperați
Malta a autorizat marţi acostarea navei umanitare Aquarius pe ţărmurile sale, după ce Franţa, Spania, Germania, Portugalia şi Luxemburg au acceptat să preia o parte dintre cei 141 de migranţi aflaţi la bordul ei, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit Efe şi Reuters.
Cei 141 de migranţi de la bordul navei închiriate de organizaţiile neguvernamentale SOS Mediterana şi Medici fără Frontiere au fost recuperaţi vineri. Un coordonator al MSF, Aloys Vimard, a precizat pentru AFP că între cei 141 se numără 73 de minori, dintre care 67 neînsoţiţi.
Vezi și: Tentativă de sinucidere prin incendiere, în Germania
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News