Data publicării:

Aproape 300 de câini şi-au găsit o familie în 2022. Primăria Capitalei organizează un nou târg de adopţii sâmbătă, 10 decembrie

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Un număr de 276 de câini au fost adoptaţi în 2022, în cadrul târgurilor organizate de Primăria Capitalei, iar seria evenimentelor din acest an va fi încheiată cu o ediţie "specială", sâmbătă, la Mall Vitan.

O ediţie specială a târgului de adopţii, ultima din acest an, va fi organizată de Primăria Capitalei, prin Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), sâmbătă, 10 decembrie 2022.  Zece căţei – 8 pui şi 2 adulţi, vor aștepta, în cadrul târgului, să fie adoptați de familii care să-i iubească şi îngrijească, informează instiuția, citată de Agerpres.

Ultima ediție a târgului de adopții va fi organizată sâmbătă, 10 decembrie 2022, între orele 12.00 şi 17.00, la cafeneaua Starbucks din Bucureşti Mall Vitan. „Primăria Capitalei, prin Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), organizează sâmbătă, 10 decembrie 2022, o ediţie specială a târgului de adopţii, ultima din acest an. Evenimentul va avea loc la cafeneaua Starbucks din Bucureşti Mall Vitan, pe Calea Vitan 55-59, între orele 12.00 şi 17.00. Zece căţei – 8 pui şi 2 adulţi, sunt pregătiţi să participe la târg şi să ajungă în mijlocul unor familii care să-i iubească şi îngrijească. Anul acesta, au fost organizate 29 de târguri, din care au rezultat 276 de adopţii”, informează PMB, prin intermediul unui comunicat.

Voluntarii PROEDUS vor da o mână de ajutor la organizare, iar sponsorii campaniei au pregătit numeroase surprize pentru căţeii adoptaţi, dar şi pentru adoptatori, menţionează sursa citată. Căţeii prezenţi la eveniment au toate procedurile legale îndeplinite, iar adopţiile sunt gratuite.Persoanele care nu pot ajunge la târg, dar îşi doresc să adopte un căţel, pot contacta centrele ASPA: ASPA Bragadiru, ASPA Pallady, ASPA Mihăileşti.

De ce să adopţi un câine

Adopția unui animal de companie este o idee excelentă care aduce numeroase avantaje atât viitorului stăpân cât și comunității. Un animal de companie poate să devină un prieten de nădejde pentru orice persoană. Suportul moral necondiționat, o imunitate mai bună și îndemnul la o viață activă, sunt doar câteva dintre beneficiile pe care un animal de companie le aduce în viața unei familii.

Iată o listă cu cele mai importante motive pentru care este mai bine să adopți decât să cumperi un animal de companie:

Este gratuit

Pandemia a schimbat comportamentul oamenilor privitor la nevoia de interacțiune și suport moral, astfel unele studii afirmă că interesul populației pentru un animal de companie a crescut cu 155% în timpul pandemiei.

În România, costul de achiziție pentru cele mai populare rase de câini ajunge undeva la 1.500 de lei iar pentru pisici (Birmaneză, Persană și Abisiniană) costul se situează undeva în jurul sumei de 1.200 de lei.

Acestea nu sunt însă singurele sume care trebuie avute în vedere, pentru sterilizare, microcipare și instruire se mai adaugă un cost de 1.350 de lei în cazul cățeilor și 500 lei în cazul pisicilor.

Aceste costuri scad până spre 0 atunci când vine vorba de adopția unui animal de companie în România. Există numeroase adăposturi pentru animale care se ocupă de microciparea, vaccinarea, sterilizarea și deparazitarea animalelor. Astfel aceste costuri dispar pentru persoanele care se decid să adopte, singurele cheltuieli care trebuie avute în vedere fiind cele pentru îngrijirea și întreținerea animalului de companie.

Salvezi două vieți

Adopția unui animal de companie de la un adăpost presupune crearea unui loc liber pentru un alt animal care la rândul său poate beneficia de grija adăpostului. Așadar când adopți, salvezi nu doar viața noului tău companion ci oferi o șansă la viața pentru încă un suflet.

În adăposturile private, câinii sunt primiți și îngrijiți pentru tot restul vieții, un loc nou se eliberează atunci când un câine este adoptat sau moare.

În adăposturile de stat însă, lucrurile nu stau la fel de bine, dacă un cățel nu este adoptat într-o perioadă de 14 zile, el trebuie eutanasiat, conform legii.

Combați comerțul ilegal cu animale de companie

În 2020 aproximativ 46.000 de câini s-au tranzacționat între țările UE în fiecare lună, majoritatea fără a fi înregistrați. Pe lângă amenințarea la adresa sănătății publice și a bunăstării animalelor, comerțul ilegal de animale de companie a devenit, de asemenea, o mare sursă de venit pentru criminalitatea organizată internațională.

Ca în oricare alt domeniu, oferta comerțului ilegal cu animale de companie este dată de cerere, așadar cu fiecare adopție dintr-un adăpost, un animal este salvat de la comerțul ilegal.

Animalele adoptate au mai puține probleme de sănătate

Majoritatea câinilor care ajung în adăposturile din România sunt cunoscuți sub denumirea de “maidanezi” sau “metiși”, acest lucru înseamnă că au un fond genetic mai bun și mai puține probleme de sănătate. Locuind pe stradă, aceștia au devenit mai adaptabili și mai echilibrați, având o speranță de viață mai mare față de alte rase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel