Aproape 200 de persoane, prinse în flagrant într-o singură zi
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 2.413 sesizări venite din partea cetățenilor, iar în urma activităților desfășurate în teren au constatat peste 700 de infracțiuni, au aplicat apoximativ 10.000 de sancțiuni contravenționale și au reținut 716 permise de conducere.
În cursul zilei de ieri, 19 ianuarie, pentru siguranța cetățenilor, au acționat peste 8.000 de poliţişti, care au fost angrenați în 261 de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii publice.
Au fost organizate peste 4.000 de patrule și s-a acționat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 302 aparate radar. Polițiștii au intervenit la 2.413 evenimente, dintre care 1.913 sesizate prin 112.
Aproape 200 de persoane, prinse în flagrant
În urma activităților, au fost constatate 739 de infracţiuni, 192 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.
Au fost depistate și 12 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive.
Amenzi de peste 3.740.000 de lei
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.795 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3.740.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 17.000 de lei.
În cadrul activităţilor desfășurate de poliţiştii rutieri, au fost constatate 177 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, au fost reținute 716 permise de conducere și au fost retrase 194 de certificate de înmatriculare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News