Data actualizării:
Data publicării:

UPDATE. 11 morți și aproape 100 de răniţi după deraierea unui tren de pasageri, în Egipt

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ / Imagine de analogicus de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de analogicus de la Pixabay

UPDATE 22:00. Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa şi aproape 100 au fost rănite duminică, în deraierea unui tren la nord de Cairo.

Cel puţin unsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi aproape 100 au fost rănite duminică, în deraierea unui tren la nord de Cairo, ultimul accident feroviar produs în Egipt, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii, relatează AFP, conform Agerpres.

Opt vagoane ale trenului care se deplasa de la Cairo la Mansoura au deraiat în dreptul oraşului Qalyubia. Precedentul bilanţ anunţat de autorităţi a fost de 97 de răniţi.

Știre inițială.

Aproape 100 de persoane au fost rănite, după ce un tren de pasageri a deraiat, duminică după-amiază, în apropierea oraşului egiptean Cairo, anunţă echipele de intervenţie, conform agenţiei Associated Press.

Accidentul feroviar a avut loc în zona Banha (Qalyubia), la periferia nordică a oraşului Cairo. Opt vagoane ale unui tren de pasageri au deraiat. Trenul se deplasa pe ruta Cairo-Mansoura.

Cel puţin 97 de persoane au fost rănite în accident, a comunicat Ministerul egiptean al Sănătăţii.

Săptămâna trecută, 15 persoane au fost rănite după deraierea unui tren în provincia egipteană Sharqia.

Pe 25 martie, 18 persoane au murit, iar alte aproximativ 200 au fost rănite după ce două trenuri de pasageri au intrat în coliziune în provincia egipteană Sohag, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel