Apple pierde pentru prima dată în faţa Samsung
Apple a înregistrat prima înfrângere în faţa Samsung, iar consecința ar putea însemna interdicţia importurilor pe piaţa americană pentru unele dispozitive mai vechi ale companiei americane, inclusiv iPhone 4. Cazul pe care l-a pierdut este unul legat de patente, judecat în SUA.
Autor: Laura Galescu
[caption id="attachment_324973" align="alignleft" width="310"] Foto: cultofmac.com[/caption]Apple şi Samsung au în derulare zeci de procese pe patru continente, în încercarea de a obţine o cotă mai mare pe piaţa mondială a smartphone-urilor, de 293,9 miliarde de dolari anual.
Fiecare din cei doi producători are acum la activ o victorie în SUA. Având în vedere că mai sunt de rezolvat numeroase litigii, victoria Samsung nu va aduce cele două părţi mai aproape de o înţelegere, a declarat Will Stofega, conducătorul unui program de cercetare la IDC.
Interdicţia de import împotriva unor produse Apple trebuie să fie analizată şi de preşedintele SUA, Barack Obama. Preşedintele o poate respinge, însă astfel de decizii sunt luate foarte rar. Apple poate vinde în continuare cele două dispozitive pe perioada de 60 de zile în care este analizată hotărârea Comisiei.
"Suntem dezamăgiţi în urma inversării unei decizii anterioare de către Comisie şi intenţionăm să facem apel. Decizia nu are niciun impact ptrivind disponibilitatea produselor Apple în SUA", a spus un purtător de cuvânt al Apple.
Comisia Internaţională pentru Comerţ din SUA va publica o decizie finală în cazul Apple împotriva Samsung în august.
Apple a câştigat anul trecut despăgubiri de 1 miliard de dolari de la Samsung, însă valoarea acestora a fost redusă ulterior la 600 de milioane de dolari. Un juriu american a decis că unele dispozitive ale Samsung copiază caracteristici unice iPhone şi iPad. Cele două companii se vor judeca într-un nou proces pentru o parte a daunelor acordate anul trecut Apple, în timp ce un alt proces, vizând modele mai noi ale ambilor producători, este programat pentru anul următor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News