Apple anunță investiții de 430 miliarde dolari în SUA, alături de un campus în Carolina de Nord
Compania americană Apple a anunțat noi planuri de investiții în SUA, printre care și crearea unui „hub de campus și inginerie” în Carolina de Nord unde vor lucra 3.000 de angajați.
Conform The Verge, firma californiană a promis că va investi 80 miliarde dolari în plus în Statele Unite față de cele 350 miliarde dolari despre care vorbise în 2018. „La acest moment de recuperare și reconstruire, Apple își ține promisiunea de a inova și produce în SUA cu o investiție generațională în toate cele 50 de state.
Noul campus este o parte importantă a trendului marilor corporații americane de a se extinde în afara Californiei tradiționale. Hubul de 1 miliard dolari se alătură campusului Google de același preț din New York și sediului secundar al Amazon care se construiește acum în Virgina. Și Oracle anunțase luna trecută că-și mută sediul din Silicon Valley în Austin, Texas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News