Data publicării:

APP atacă pe linie legile ”antiromânești”. Codrin Ștefănescu anunță că toți profesioniștii partidului vor munci la asta

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Facebook Codrin Ştefănescu
Facebook Codrin Ştefănescu

Codrin Ștefănescu a făcut anunțul momentului din APP. 

”A.P.P., începând de mâine, va ataca folosind toate pârghiile și instrumentele legale, puzderia de legi antiromânești care afectează grav integritatea, suveranitatea României, și viața de zi cu zi a românilor.

A.P.P. va ataca H.G., O.U.G., propuneri legislative sau legi deja aprobate, pe care le considerăm trădătoare, înrobitoare și împotriva interesului românilor. Vom face toate aceste lucruri, astfel: 

Prin acțiuni în instanță, prin Plângeri Penale îndreptate direct asupra semnatarilor (miniștri sau secretari de stat), prin sesizări la C.C.R., prin sesizări și plângeri oficiale către toate instituțiile statului, pe care le vom responsabiliza în aceste sens, care pot și au în sarcină blocarea cauzelor și efectelor legislative!

Vom ataca în Parlament – folosind toate pârghiile legale în vigoare, începând de la cereri oficiale privind retrimiterea legilor în Comisiile de specialitate, contestări de fond, interpelări oficiale transmise miniștrilor semnatari (obligați să răspundă, iar răspunsul lor îl vom face public), până la depunerea de amendamente sau modificări de articole pentru toate propunerile și legile antiromânești promovate de actuala coaliție.

A.P.P. va utiliza, începând  de azi și până în 2024, toți profesioniștii partidului, cu înaltă specializare juridică, organizați pe echipe de lucru alcătuite din foști magistrați, avocați, miniștri, parlamentari și militari în rezervă. Aceștia pun la punct ultimele detalii și amănunte  ale acțiunilor pe care le vor demara împotriva tuturor O.U.G., H.G., și legilor date de Guvern și Parlament, sau aflate pe agenda de vot a parlamentarilor aflați în cele două Camere, care pot și au în sarcină blocarea cauzelor și efectelor legislative!

A.P.P. va depune contestații și amendamente la toate formele de legi organice, ordinare, OUG sau H.G. care vizează: ”Legile justiției”, liberalizările din energie, ”Legea off shore”, majorările de taxe, impozite și accize, achizițiile scandaloase din pandemie și din domeniul militar de așa zisă înzestrare a armatei române, legile restrictive economice care au falimentat antreprenorii din diversele domenii de activitate, agricultorii și producătorii români, etc.

A.P.P. va ataca și Ordonanța de închidere a exploatărilor miniere, în urma căreia peste 30.000 de familii de mineri au fără locuri de muncă, în șomaj sau chiar sub limita subzistenței.

A.P.P. va ataca și contractele de vânzare ale obiectivelor strategice românești, așa cum este și cazul Termocentralei de la Mintia, vândută în bătaie de joc cu un preț sinonim decontului guvernamental pentru un singur kilometru de autostradă!

A.P.P. va utiliza toți profesioniștii patrioți ai partidului, atât pentru finalizarea temeinică a tuturor detaliilor juridice ale acestor contestații și amendamente, cât și pentru conținutul interpelărilor parlamentare și acțiunilor în instanță.

A.P.P. va încerca să anuleze/ blocheze/ stopeze toate actele normative antiromânești promovate de actuala coaliție de guvernare. 

În foarte scurt timp vom deveni ”pioneza românească de pe scaunul puterii”” este mesajul momentului venit de la Codrin Ștefănescu, secretar general al APP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel