Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, i-a transmis, marți, 18 decembrie, președintelui CJT, Călin Dobra, o scrisoare oficială, în care îi solicită să intervină de urgență în rezolvarea situației grave din comuna Fîrdea, ca urmare a mesajelor primate din partea cetățenilor.
Mesajul primit de Grapini
"Doamna Grapini, vă rugăm tare mult să luați măsuri pentru situația în care ne aflăm... Nu avem curent, apă, semnal telefonic în toată comuna Fîrdea. Orașul Făget are curent pe baza de generatoare primite din București (40 bucăți), orașul Lugoj la fel, tot pe baza de generatoare. ... Am văzut în presă că Enel Electrica a refuzat ajutorul autorităților locale. Vă rugăm mult să ne ajutați! Eu am venit la Făget, unde este semnal, să vă pot scrie! Vă mulțumesc din suflet!", i-a scris un locuitor al comunei europarlamentarului umanist.
Scrisoarea lui Grapini
În scrisoarea pe care i-a transmis-o în aceeași zi președintelui CJT, Maria Grapini cere măsuri rapide și implicare imediată.
„Domnule președinte al CJT,
Deși mă aflu în Atena, ca lider al unei delegații PE, sunt la curent cu evoluția situației de urgență din județul Timiș și cu starea nefericită în care se află numeroși cetățeni din zona Făget.
Astăzi, mi s-a cerut implicarea în cazul grav din comuna Fîrdea, unde locuitorii sunt practic izolați! Nu au apă, curent, semnal de telefonie! În aceeași situație disperată se află și alți semeni, în tot județul.
Înțeleg pe deplin faptul că natura este un inamic imprevizibil, vă cer însă să luați măsuri în cazul societăților furnizoare de servicii primordiale și să decideți dacă și-au făcut datoria, conform legii și prevederilor naționale în situații de urgență.
Știu că sunteți alături de oameni, la fel sunt și eu, întotdeauna! Dacă cineva a greșit flagrant, trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Nu pot suferi oameni nevinovați din cauza unor companii care, teoretic, tot în slujba lor se află!
Vă cer sprijinul și implicarea imediată!
Vă mulțumesc!", i-a scris umanista Maria Grapini liderului CJT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă