Data publicării:
Apare o nouă stațiune de interes național pe harta României. Corneliu Ștefan (PSD): Va fi un proiect strategic de 80 de milioane de euro / video
Apare o nouă stațiune de interes național într-o zonă pitorească din România.
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și candidatul PSD pentru un nou mandat, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, la emisiunea electorală Ce Se Întâmplă, despre dezvoltarea zonei de nord a județului, care va beneficia de o nouă stațiune de interes național.
„Avem în zona de nord a județului o stațiune de interes național, Moreni-Padina-Peștera. Este cea mai nouă stațiune de interes național din România, declarată prin Hotărâre de Guvern. Anul acesta vom declara un proiect strategic al României, vom construi o stațiune modernă cu o valoare totală de aproape 80 de milioane de euro. E o investiție a Consiliului Județean din bani europeni. Va fi un proiect finanțat direct la Comisia Europeană și va fi declarat proiect strategic“, a spus Corneliu Ștefan.
„În legătură cu stațiunea, din momentul în care se pune sapa în pământ, în cât timp s-ar termina?“, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„Din punctul meu de vedere, maxim 2 ani. Lucrările nu sunt grele. Noi construim acolo două pârtii de schi, un centru de dezvoltare. Noi facem tot ceea ce înseamnă infrastructura necesară pentru a atrage investitori. Când o să avem apă, canal, gaz, facem cele două pârtii, plus centrul de agrement, automat vor veni și investitorii“, a spus Corneliu Ștefan.
În anul 2020, printr-o Hotărâre de Guvern, zona Padina-Peștera a fost declarată stațiune turistică de interes național. Zona Padina - Peștera este un paradis pentru cei pasionați de drumeții și aventură. Aceasta este presărată de numeroase trasee montane marcate te poartă prin păduri verzi, pe lângă pârâuri cristaline și culmi montane spectaculoase. Din zona respectivă poți urca până la Vârful Omu, cel mai înalt vârf din Munții Bucegi, sau poți explora Cheile Tătarului, o zonă sălbatică și fascinantă. Cu puțin noroc, poți avea șansa să vezi capre negre.
Zona oferă, de asemenea, o varietate de alte opțiuni de petrecere a timpului liber. În Anotimpul rece te poți bucura de sporturi de iarnă , iar vara te poți relaxa la o terasă însorită cu o panoramă superbă, poți face plimbări cu bicicleta sau poți vizita obiective turistice interesante, precum Peștera Ialomiței sau Lacul Scropoasa.
Alegeri locale: Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Dâmbovița – CMF: 21240002
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News