Apa de canalizare filtrată, subiectul momentului în Marea Britanie. Șeful Agenției de Mediu, pledoarie pentru planul „de la toaletă la robinet”
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Apa din toaletă transformată în apă potabilă. Acesta este cel mai nou subiect de dezbatere în Marea Britanie.

Lumea trebuie să fie „mai puțin sclifosită” în legătură cu apa filtrată din apa de canalizare, transmite șeful Agenției de Mediu din Marea Britanie, James Bevan. Conform BBC, companiile de apă din țară pregătesc sisteme de reciclare supranumite „de la toaletă la robinet”.

Până în 2030, apa de canalizare ar putea fi depozitată în râurile din jurul uzinelor de tratare pentru a fi colectată și procesată în apă potabilă. James Bevan a scris un editorial despre această mișcare „nepopulară” care ar putea proteja apele britanicilor.

Apa este perfect potabilă

Bevan a explicat că apa tratată este „perfect potabilă și sănătoasă, însă nu este pe placul oamenilor” din motive evidente. În editorial, acesta spune că oamenii trebuie „să schimbe modul în care se raportează la apă” și „să o trateze ca pe o resursă prețioasă, nu ca pe un bun gratuit”.

„Trebuie să ne aducem aminte de unde vine apa: când dăm drumul la robinet, curge ceva ce a fost cândva râu, lac sau acvifer. Cu cât folosim mai multă, cu atât secăm acele surse și forțăm natura și viața sălbatică”, a adăugat el.

Persoanele care țin la mediu pot să-și modifice câte puțin stilul de viață pentru îmbunătățiri importante pentru mediu. „Faceți duș, nu baie. Umpleți până la refuz mașinile de spălat rufe și vase și porniți-le doar când sunt pline. Reparați scurgerile: cele mai multe sunt la noi în case, nu în țevile companiilor”, a conchis șeful Agenției de Mediu.

Activiști de mediu, acuzați că au deteriorat un tablou semnat de Van Gogh

Trei activiști de mediu au negat că au deteriorat un tablou semnat de Vincent van Gogh afișat într-o galerie de artă din centrul capitalei britanice Londra.

Conform BBC, susținătorii campaniei „Opriți petrolul”, Emily Brocklebank (23 de ani), Xavier Gonzales-Trimmer (21 de ani) și Louis McKechnie (21 de ani), au fost acuzați că au adus daune de 2.200 lire ramei tabloului pictat de artistul olandez. Aceștia s-ar fi legat de pictura „Piersici înfloriți” (1889) care este afișată la Galeria de Artă Courtauld din Londra. Cele două tinere au depus mărturie și au negat faptele, în timp ce Xavier nu a participat la proces.

„Ei nu-și neagă prezența acolo, dar cu siguranță nu au avut de-a face cu tabloul”, a transmis avocata Aneka Thirurajah.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel