Data publicării:

Anunț oficial: Concedii medicale pentru carantină

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență cu referire la concediile medicale pentru carantină.

Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență cu referire la concediile medicale pentru carantină, se arată într-un comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

„În perioada situației de urgență, persoanele asigurate cărora li se interzice continuarea activității și pentru care a fost instituită măsura de carantină instituționalizată sau într-o locație declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, în urma unei suspiciuni de infectare cu virusul SARS-CoV-2, beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină care se acordă pentru perioada și pe baza documentelor prevăzute prin Ordin al ministrului Sănătății, în funcție de evoluția situației epidemiologice", se precizează în comunicat.

Prelungirea termenului de depunere a solicitărilor

Termenul în care trebuie solicitată plata indemnizațiilor de asigurări de sănătate a fost prelungit de la 90 de zile la 180 de zile.

„De asemenea, a fost majorat termenul în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizațiilor de asigurări de sănătate, de la 90 de zile la 180 de zile, pentru certificatele de concediu medical acordate în perioada stării de urgență instituită în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare", mai este notat în comunicat.

Prevederi în legătură cu îngrijirea copiilor bolnavi sau cu handicap

„Pentru eliberarea certificatelor de concediu medical care cuprind a 91-a zi, acordate pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum și pentru copilul bolnav cu afecțiuni grave în vârstă de până la 16 ani, cum ar fi afecțiunile oncologice sau malformațiile congenitale ale sistemului nervos, nu se mai solicită avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

De asemenea, pentru persoanele asigurate care însoțesc copilul bolnav la tratament pe teritoriul unui alt stat certificatele de concediu medical se vor elibera de către casele de asigurări de sănătate", mai scrie în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel