Data publicării:

Anunț ANSVSA privind focarele de gripă aviară în România

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sanatate
WhatsApp

În România nu mai există niciun focar activ sau vreo suspiciune de gripa aviară, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

În prezent, toate restricţiile impuse în judeţul Maramureş ca urmare a apariţiei virusului gripei aviare H5N8 pe platforma avicolă din localitatea Seini au fost ridicate:

"În data de 22.02.2020 au fost ridicate toate restricţiile impuse în judeţul Maramureş ca urmare a apariţiei virusului gripei aviare H5N8 pe platforma avicolă din localitatea Seini, judeţul Maramureş. În acest moment, în România nu mai există niciun focar activ sau vreo suspiciune de gripa aviară. Menţionăm că, pentru asigurarea sănătăţii animalelor şi sănătăţii publice, toate efectivele de păsări au fost şi sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi subproduse obţinute doar de la animale sănătoase", precizează Autoritatea, într-un comunicat de presă, transmis joi Agerpres.

Monitorizare epidemiologică

Potrivit sursei citate, în prezent, se monitorizează situaţia epidemiologică creată de evoluţia în continuare a gripei aviare în Europa (Bulgaria, Germania, Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Ungaria şi Ucraina), precum şi toate mesajele de alertă de la Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) şi de la Comisia Europeană (CE).

Reprezentanţii ANSVSA menţionează că, în data de 26 martie, vor participa la întâlnirea trimestrială a avicultorilor din România şi a medicilor veterinari care asigură supravegherea efectivelor de păsări din ferme şi a proceselor tehnologice de abatorizare şi procesare a cărnii de pasăre.

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţa, pe data de 19 ianuarie 2020, apariţia unui nou focar de gripă aviară la o fermă de păsări de pe platforma Seini, din Maramureş, unde, pe 14 ianuarie 2020, fusese diagnosticat primul focar de gripă aviară din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel