Anunțul Ministerului Educației privind livrarea manualelor școlare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că termenul de livrare a manualelor de Matematică şi Engleză pentru clasa a IV-a, în depozitele de carte şcolară, este 4 noiembrie, iar manualele comandate de inspectoratele şcolare pentru clasele a XI-a şi a XII-a vor fi transmise liceelor la finalul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.

'Ca urmare a soluţionării contestaţiilor aflate pe rolul instanţelor, MENCŞ a contractat, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, instituţie organizatoare a licitaţiei privind achiziţia manualelor şcolare de clasa a IV-a, noile manuale pentru disciplinele Matematică şi Limba modernă engleză. Termenul de livrare a acestor titluri în depozitele de carte şcolară este 4 noiembrie. Pentru alte trei discipline (Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii şi Istorie), CNSC a decis, în data de 30 septembrie, respingerea tuturor contestaţiilor, drept urmare au fost iniţiate procedurile de asigurare a manualelor în unităţile de învăţământ.

Miercuri, 5 octombrie, au fost semnate pre-contractele, urmează obţinerea ISBN-ului şi editarea manualelor, respectiv selecţia lor de cadrele didactice. Termenul estimat de livrare în şcoli este sfârşitul lunii noiembrie. Versiunile digitale ale noilor manuale de Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii şi Istorie vor fi disponibile pe platforma manuale.edu.ro, imediat după aprobarea acestora prin ordin de ministru', informează MENCŞ, potrivit Agerpres.

[citeste si]

În ceea ce priveşte manualele de Geografie, decizia CNSC a fost atacată în instanţă şi se află în proces de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. După pronunţarea completului de judecată, CNSC va formula decizia finală.

'Reamintim că în urma licitaţiei derulate de CNEE în luna februarie 2016, până la începutul anului şcolar 2016 - 2017 au fost asigurate manuale pentru elevii clasei a IV-a la şapte discipline: Limba şi literatura română (pentru clasele care studiază în limbile minorităţilor naţionale), Limba modernă franceză, Limba modernă germană, Religie - cultul ortodox, Educaţie civică, Arte vizuale şi abilităţi practice, Muzică şi mişcare', se mai arată în comunicat.

În privinţa manualelor şcolare pentru ciclul superior al liceului (clasele a XI-a şi a XII-a), în urma negocierilor dintre MENCŞ şi edituri, contractele încheiate de inspectoratele şcolare judeţene au avut ca termen ferm de livrare în depozitele de carte şcolară data de 5 octombrie.

La finalul acestei săptămâni, respectiv începutul săptămânii viitoare, manualele comandate de inspectoratele şcolare vor fi transmise liceelor, anunţă Ministerul Educaţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel