"Anul acesta avem 82% titulari, față de 80% anul trecut. Peste 16% sunt colegi care sunt suplinitori, personal disociat sau personal pensionat și 1,6% din totalul celor 212.000 de posturi de cadre didactice existente la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar sunt ocupate cu personal necalificat. Poate părea un procent mic, dar este vorba de aproape 3.500 de colegi care nu au pregătirea necesară pentru a intra la clasă și acest lucru constituie o preocupare a Ministerului Educației, dar va putea fi pusă în operă doar împreună cu un sistem de salarizare suficient de atractiv pentru a permite accesul în sistemul de educație al celor mai performanți absolvenți ai învățământului superior", a declarat Sorin Cîmpeanu la Radio România Actualități.
Pe de altă parte, ministrul a menționat că noua structură a anului școlar va cuprinde o săptămână de vacanță în plus în iarnă, astfel încât pe 11 ianuarie elevii își vor relua cursurile.
Ministrul a indicat că 4% dintre copii învață în școli care nu dețin autorizație de funcționare și că acesta este un procent foarte mare.
"Este o situație care trenează de foarte mult timp, dar inexistența autorizației de funcționare nu înseamnă neapărat că avem de-a face cu condiții neigienice, improprii. (...) Sunt multe situații în care nu ai ce face — mă refer la acele situații în care am dat exemplul deja în școli vechi cu plafonul la joasă înălțime, care nu corespund criteriului parametrului volum de aer. Sunt alte școli — clădiri istorice, ale unor colegii binecunoscute — care din cauza situării foarte aproape de trotuar nu îndeplinesc acest criteriu, deci nu pot obține autorizația sanitară de funcționare. Pe de altă parte, cea mai mare parte, peste trei sferturi dintre cauzele care au stat la baza neobținerii autorizației de funcționare se referă la lipsa de alimentare cu apă și canalizare. Aceasta este o situație care trebuie privită în contextul respectivei comunități locale, mai cu seamă că nici măcar infrastructura școlară nu ține de Ministerul Educației, ține de comunitatea locală, de consiliile locale", a spus Cîmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz