Anul viitor vă veţi putea alege vecinul de zbor prin Facebook
Calvarul vecinului deranjant din avion s-ar putea sfârşi graţie unui serviciu care vă va permite să vă alegeţi persoanele lângă care vreţi să călătoriţi, prin intermediul reţelelor sociale.
Autor: Alexandra Dumitru
Compania aeriană germnă KLM va lansa anul viitor serviciul „Meet and seat”, ce va putea fi accesat prin paginile Facebook şi Linkedin, dar nu şi Twitter. Prin intermediul serviciului „Meet and seat”, călătorii vor putea să-şi aleagă locul din avion în funcţie de interesele comune, relaţiile de afaceri cu ceilalţi utilizatori vizualizând profilurile celorlalţi călători, disponibile online. Desigur, profilurile acelora care nu vor dori să se înscrie în program, vor fi păstrate în confidenţialitate, raportează Fox News. Deşi încă nu s-a precizat în mod oficial, se presupune că prin noul serviciu, utilizatorii vor putea şi să comunice unii cu alţii.
Ideea nu este totuşi una inovatoare, commpania aeriană Malayasia a venit o propunere smilară în 2006: pasagerii să poată vedea câţi dintre prietenii de pe Facebook vor călători cu acelaşi zbor, conform Tech Crunch.
Primele reacţii sunt destul de variate, dacă unii văd în noul serviciu posibilitatea unui zbor agreabil, alţii sunt rezervaţi privind publicarea informaţiilor personale şi eficinţa reală a
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News