Antony Blinken: SUA nu remarcă nicio retragere a trupelor ruse de la graniţa ucraineană
Data publicării:
Autor: Julia Pandi
WhatsApp
Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat că Statele Unite nu au observat până în prezent nicio retragere a trupelor ruseşti masate aproape de frontiera cu Ucraina.

Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite nu au observat până în prezent nicio retragere a trupelor ruseşti masate aproape de frontiera cu Ucraina şi că, dimpotrivă, Moscova îşi deplasează unităţi esenţiale mai aproape în zonă, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Rusia a anunţat că unele dintre forţele concentrate în apropierea frontierei ucrainene sunt în curs de retragere

Rusia a anunţat anterior că unele dintre forţele concentrate în apropierea frontierei ucrainene sunt în curs de retragere miercuri. În schimb, NATO afirmă că dislocarea de trupe ruseşti acolo continuă, evaluare împărtăşită de Blinken într-un interviu matinal.

Iată ce spune Rusia şi iată ce face Rusia. Şi nu am văzut nicio retragere a forţelor ei, a spus secretarul american de stat în interviul acordat postului MSNBC.

Vedem în continuare unităţi esenţiale deplasându-se către graniţă, nu dinspre graniţă, a susţinut el.

Într-un mesaj televizat transmis marţi, preşedintele american Joe Biden a estimat la circa 150.000 numărul soldaţilor ruşi comasaţi în apropierea frontierei ucrainene, mult peste estimarea de circa 100.000 despre care se vorbea până în prezent.

"O invazie rusească în Ucraina rămâne posibilă"

Liderul de la Casa Albă a apreciat totodată că o invazie rusească în Ucraina rămâne posibilă, în pofida anunţului anterior al Moscovei că o parte din trupele sale comasate la frontiera ucraineană vor fi retrase la bazele lor permanente. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că statele occidentale nu au venit cu un răspuns constructiv la cererile Rusiei privind securitatea europeană, dar el doreşte continuarea negocierilor şi a asigurat că Rusia nu vrea război.

Vorbind la o conferinţă de presă comună la Moscova alături de cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele rus a reafirmat aceste solicitări, în special încetarea extinderii NATO, mai ales către Ucraina, retragerea trupelor şi armamentelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997, şi controlul rachetelor cu rază intermediară de acţiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel