
Copreședintele USL, Crin Antonescu, îi răspunde edilului Radu Mazăre că nu este neapărat ca toți cetățenii unui oraș să-și dea votul pentru un singur candidat la alegerile prezidențiale. Primarul din Constanța îl avertizase anterior pe liderul PNL că locuitorii orașului-port nu-l vor susține la scrutinul prezidențial din 2014 dacă nu se renunță la ideea declarațiilor de avere pentru toată populația.
”Nu mi s-a spus niciun moment că dacă USL va ajunge la putere, o să oblige toţi românii să facă declaraţie de avere, nu am discutat aşa ceva în campania trecută, că dacă discutam, poate nu îl mai susţinem”, declara Radu Mazăre.
”Eu nu cred că toţi oamenii dintr-un oraş, că este vorba de Constanţa sau că este vorba de Cluj, vor susţine toţi sau nu vor susţine niciunul un candidat la Preşedinţie, unul sau altul”, i-a răspuns Crin Antonescu, vineri, de la Mamaia.
Săgețile aruncate între cei doi parteneri de coaliție, PSD și PNL, vor alimenta curentul de nemulțumire al unor liberali, care acuză lipsa de paritate din Uniune. Senatorul Cristian Bodea își arăta frustrare, într-un interviu recent, față de toate lucrurile pe care liberalii sunt nevoiți să le înghită social-democraților, PNL fiind ”captiv dorinței” de a-l face președintele României pe Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Hellvig, către Halep: Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat
- De ce a divorțat Christian Sabbagh de fostele soții: "Inevitabil apar discuții, certuri. Oricât ai încerca să te ferești..."
- Se complică lucrurile la Chefi la cuțite. Irina Fodor, anunț în timpul filmărilor
- Horoscop 27 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va face o schimbare la serviciu. Te-ai săturat să muncești mult pe bani puțini!
- Vecinii lui Călin Donca, detalii stânjenitoare despre „milionarul de carton“ / „Trăiește în casă și cu amanta și cu soția“
- Se introduce o nouă materie în toate școlile din România. Ce vor studia elevii în plus
- Smiley, primele declarații după ce a rămas fără permis: "Am fost testat antidrog"
- Oana Zăvoranu și Alex Ashraf divorțează, după șapte ani de căsnicie: "Sunt, în sfârșit, o femeie liberă care are de unde alege"
- „O noapte la Veneția”, prăjitura care îndulcește nopțile și simțurile. Rețeta e simplă
- Casa Verde Fotovoltaice, blocat. Chirieac către Neculaescu: Dacă primiți termen în aprilie la anul? Ce faceți cu România?