Antonescu: Referendumul lui Băsescu, doar pentru capital politic. Ponta: Nazismul, introdus în Germania prin referendum
Liderii USL, Crin Antonescu, Victor Ponta și Daniel Constantin, au fost întrebați, miercuri seara, dacă mai poate fi oprit referendumul propus de Traian Băsescu pentru reducerea numărului de parlamentari și Legislativ unicameral. Ei au arătat că, odată procedura inițiată de către șeful statului, referendumul va avea loc, deoarece "Constituția în vigoare îi dă dreptul. Nu avem cum să-l oprim, pentru că ar însemna o încălcare a Constituției".
"Referendumul propus de domnul Băsescu este o prerogativă constituțională pe care noi nu avem în niciun fel intenția să i-o blocăm, pentru că ar însemna să încălcăm Constituția. (...) Noi am spus, și reluăm și acum, că acest referendum este inoportun. În primul rând, că reia o temă asupra căreia s-a mai făcut un referendum. În al doilea rând, pentru că se suprapune cu un proces de revizuire a Constituției. Nu-l putem impiedica să o facă. Proiectul nostru merge mai departe.
Dacă și când vrea să își facă și Traian Băsescu un referendum, care nu e destinat decât pentru a face capital politic unei formațiuni politice, indiferent cum s-ar chema, pentru că a și recunoscut asta, este treaba domnului Traian Băsescu, și nu ne abate pe noi de la proiectul pe care îl avem cu nimic", a declarat Crin Antonescu la "Sinteza zilei".
De Ce nu organizează Germania referendumuri?
"Știți de ce Germania nu organizează niciodată referendumuri? Pentru că puterea nazistă s-a instaurat prin referendum", a intervenit Victor Ponta.
"Sunt bune referendumurile. Trebuie să avem în continuare referendumuri, dar Constituția și toate constituțiile europene spun foarte clar. Referendumurile doar consultă populația. În rest, dacă mâine am face un referendum privind introducerea pedepsei cu moartea, știți foarte bine, referendumul o să fie adoptat", a continuat premierul.
"Cert este că Germania nu mai are niciun referendum pe nicio temă, pentru că Adolf Hitler a ajuns la putere democratic, partidul său câștigând alegerile cu un scor semnificativ, după care a fost desemnat cancelar. După ce a devenit cancelar, s-a apucat de niște referendumuri în baza cărora a desființat celelalte partide politice, a dat legile rasiale, a introdus principiul fuhrer-ului, și s-a ajuns unde s-a ajuns. Și pe sistemul ăsta, oamenii în Germania nu mai au deloc referendum la nivel național. Nu suntem în situația asta.
Pe de altă parte, vedem în domnul Băsescu un președinte care, pe lângă faptul că trebuie să întemeieze formațiuni politice pentru doamne, face referendum în fiecare săptămână. După noua Constituție, un președinte nu va putea face un referendum în fiecare săptămână pe aceeași temă", a adăugat președintele PNL, Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News