Data publicării:

Antonescu: PSD pare mult mai cooperant cu Băsescu

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
crin dragnea
crin dragnea

Racolările PNL din ultima vreme a creat nemulțumiri în rândurile PSD, Liviu Dragnea exprimându-și suspiciuni față de acțiunea liberalilor. În replică, președintele PNL, Crin Antonescu a declarat că unitatea USL nu are de suferit prin venirea unor membri de la PDL la PNL şi că nimeni din PNL nu i-a criticat pe cei de la PSD pentru atitudinea cooperantă pe care o au avut-o faţă de preşedintele Traian Băsescu în campania electorală.

"Nu avem de-a face cu un asemenea fenomen şi nu îmi aduc aminte ca cineva din PNL să fi intrat la idei atunci când o sumă de alţi oameni din PD cu funcţii importante şi ei s-au înscris în decursul vremii la PSD. Repet, ceea ce este important este că nu văd de ce se vorbeşte despre un asemenea fenomen, de ce se foloseşte pluralul şi nu văd cu ce USL este pusă în pericol", a spus Crin Antonescu pentru Gândul.

 "Exact aşa cum eu, împreună cu colegii din conducerea PNL, am putut să prevenim fisuri atunci când a existat impresia că PSD, că domnul Ponta, că domnul Dragnea s-au apropiat de Traian Băsescu mai mult decât lăsau impresia în campania electorală, aşa sunt convins că şi conducătorii PSD vor găsi capacitatea şi mijloacele pentru a preveni interpretări greşite sau fisuri. (...) Ce este interesant că în timp ce par mult mai cooperanţi cu preşedintele Băsescu, lucru pentru care nu i-a criticat nimeni în PNL, cei din PSD par extrem de temători în legătură cu venirea unor oameni din PDL la noi. Încă o dată o spun nu avem de-a face cu un asemenea fenomen, nu au niciun motiv de îndoială, nici cei din PSD şi mai ales alegătorii noştri", a mai spus Antonescu.

 Liviu Dragnea consideră că o apropiere a PNL de PDL poate pune probleme în cadrul USL, afirmând că PSD a luat decizia de a nu primi democrat-liberali în rândurile partidului. "Nu aş fi fericit dacă intrările pedeliştilor în PNL se vor înmulţi", a declarat vicepremierul, duminică seară, la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel