Urmărește emisiunea live
Antonescu crede că lui Băsescu îi este frică de suspendare și că nu va promulga Legea educației
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
crin-antonescu
crin-antonescu

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Crin Antonescu a declarat că nu are ca obiectiv în agendă suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, dar nu exclude declanşarea procedurilor în acest sens în cazul în care acesta ar promulga legea educaţiei, ignorând decizia CCR.

În cazul în care va promulga legea, şi preşedintele se solidarizează la mica lovitură de stat a premierului Emil Boc, explică liderul PNL, care şi-a exprimat convingerea că şeful statului nu va promulga Legea Educaţiei în urma asumării răspunderii Guvernului. "Este doar o părere personală, la cald. Am să mă sfătuiesc cu juriştii din partid, o să discutăm chestiunea aceasta, că trebuie discutată, cu cei din PSD, cu cei din PC, dar devreme ce noi respectăm verdictul CCR şi asumarea e deja în afara legii, nu ar mai trebui să depunem moţiune de cenzură pentru că am recunoaşte cumva acest demers şi să ne adresăm preşedintelui care, singur, poate opri această aberaţie, nepromulgând legea, a spus Antonescu. Problema eventualei suspendări va fi abordată în cadrul întâlnirii de luni cu liderii Partidului Social Democrat şi Partidului Conservator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel