Antonescu: Constantin (PC) e mult mai apropiat de PSD
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Antonescu
Antonescu
Președintele PNL Crin Antonescu crede că liderul PC, Daniel Constantin, este mai apropiat de PSD decât de liberali și nu e deranjat de o eventuală alianță a conservatorilor cu social-democrații. ”Sentimentul meu a fost acela că Daniel Constantin e mult mai apropiat de PSD. (...)Dacă vor să oficializeze legătura cu PSD e foarte bine, atunci să facă asta”, a spus Antonescu, duminică, la Antena 3. El a precizat că PC a avut reprezentant la toate întrunirile cu PSD și nu simte că partidul lui Constantin a fost marginalizat în vreun fel. Purtătorul de cuvânt al Partidului Conservator, Bogdan Ciucă, a declarat după o ședință a Biroului Executiv desfășurată săptămâna trecută că protocolul PNL nu mai există decât pe hârtie. El a sugerat că decizia vine ca urmare a lipsei dialogului dintre cele două partide, precizând că Uniunea Social Liberală nu va fi afectată în niciun fel în urma acestei hotărâri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel