Data publicării:

Antonescu: Băsescu şi Boc râd întruna ca proştii

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
SEDINTA COMUNA - CAMERA DEPUTATILOR - SENAT
SEDINTA COMUNA - CAMERA DEPUTATILOR - SENAT

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut miercuri la dezbaterea moţiunii de cenzură pe Codul Muncii, că Traian Băsescu şi Emil Boc râd întruna ca proştii într-o ţară cu oameni din ce în ce mai trişti.

„Am pretenţia că despre populism poate vorbi şi chiar trebuie să vorbească foarte critic cineva care are o minimă sensibilitate, cineva care într-o ţară de oameni din ce în ce mai trişti nu râde întruna ca prostul şi nu-l am în vedere aici doar pe primul-ministru Traian Băsescu, îl am în vedere chiar şi pe primul-ministru Emil Boc“, a spus Antonescu, citat de Mediafax.

Antonescu l-a acuzat pe Boc că vorbeşte "des şi cu poftă" despre socialism şi despre populism, el apreciind că premierul a mai vorbit despre socialism când era tânăr, dar nu în glumă, iar despre populism a început să vorbească recent, pentru că a învăţat repede şi bine, întrucât „dresorul este prestigios“.

„Are dreptul să vorbească despre populism şi să acuze populismul doar cineva care nu a minţit atât de neruşinat în repetate rânduri în campaniile electorale, doar cineva care nu conduce un guvern şi un partid ai cărui membri, asociaţi, clienţi sau îmbuibaţi se îmbuibă cu neruşinare din banii publici ai ţării pe care o guvernaţi“, a spus Antonescu.

Liderul liberal l-a întrebat pe premier în numele cui vine în Parlament cu o atitudine atât de veselă, în condiţiile în care opoziţia a depus moţiunea de cenzură în numele sindicatelor, patronatelor, reprezentanţilor mediului de afaceri şi al angajatorilor.

„Noi am venit aici în numele unor oameni. Ştim foarte bine pe cine reprezentăm aici, sub semnătură. În numele cui veniţi dumneavoastră, domnule prim-ministru, cu ideologii dumneavoastră, cu şmecherii dumneavoastră de toate culorile? În numele cui veniţi atât de vesel aici? În numele angajartorilor, al mediului de afaceri, al angajaţilor, al efigiei spânzurate a lui Avram Iancu, în legătură cu care nu vreţi să ştiţi nimic şi nu daţi doi bani ca să nu supăraţi noul stăpân, care nu mai e Traian Băsescu, ci e Viktor Orban?“, a spus Antonescu.

Preşedintele PNL i-a transmis lui Emil Boc că este posibil ca aceasta să nu fie adoptată, însă premierul va pleca, mai devreme sau mai târziu, definitiv, pentru că "înjoseşte şi batjocoreşte" România.

„Poate că azi moţiunea de cenzură nu va trece. Poate că şi mâine Traian Băsescu vă va mai lăsa să fiţi prim-minstru. Mai devreme sau mai târziu însă dumneavostră veţi pleca şi veţi pleca definitiv. Pentru că înjosiţi, batjocoriţi această ţară şi cea mai mare parte dintre oamenii ei. Şi o faceţi, domnilor, cu nesimţire, cu zâmbetul pe buze. Această nesimţire mă indispune şi ea m-a făcut ca de această dată să nu glumim o dată în plus pe seama faptului că, între altele, sunteţi îngrozitor de caraghioşi“, a spus Antonescu.

Liderul liberal i-a mai spus lui Emil Boc că „binecuvântarea“ obţinută de la Dinu Patriciu şi Grigore Cărtianu nu este de ajuns pentru a cere PNL socoteală despre liberalism.

„Aveţi curaj să ne cereţi socoteală privitor la liberalism. Oare de ce, domnule Boc? Numai pentru că aţi avut un dialog social fructuos şi aţi primit şi binecuvântare din partea domnului Patriciu sau a domnului Cărtianu? E cam puţin, credeţi-mă. E cam puţin şi pentru poziţia dumneavoastră de prim-ministru, e cam puţin şi pentru ideea de dreapta, e cam puţin şi pentru ideea de liberalism“, a spus Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel