Antonescu: Am regăsit ecoul lacrimilor lui Blaga
Președintele PNL a explicat, joi, reprezentanților Comisiei de la Veneția că noua Constituție nu reduce prerogativele președintelui. Însă, Crin Antonescu a spus că a regăsit în întrebările lor ecoul lacrimilor lui Vasile Blaga sau a altor domni sau doamne.
"(Am dat, n.r.) explicaţii în legătură cu natura prerogativelor prezidenţiale, cu faptul că acestea ar fi sau nu ar fi reduse. Sigur că aici am recunoscut, neputând să bănuim interesul Comisiei de la Veneţia în legătură cu prerogativele prezidenţiale, am regăsit ecoul probabil al lacrimilor domnului Blaga sau ale altor domni şi doamne după puterile unui preşedinte care nu va mai fi Traian Băsescu, ironia soartei în România, la domnul Blaga", a declarat Crin Antonescu, potrivit Mediafax.
Dizolvarea Parlametului
El a adăugat "Dumnealor li se părea că e foarte greu să se dizolve Parlamentul în condiţiile Constituţiei modificate şi le-am semnalat faptul că nu e uşor să se dizolve Parlamentul, dar sunt nişte şanse în plus faţă de vechea Constituţie, unde era aproape imposibil ca acest lucru să se poată face măcar când există acord politic mult mai repede şi că, deci, se pot face alegeri anticipate".
Președintele PNL a precizat că a mai explicat reprezentanților Comisiei de la Veneția că întărirea rolului Parlamentului nu înseamnă restrângerea rolului Guvernului sau a Președinției. În plus, reprezentanții nu au avut îndoieli cu privire la statul de drept sau la regimul deocratic din România, a explicat Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News