Antibiotice prescrise în exces. Prof. Univ. Dr Alexandru Rafila: Lipsa de informare la zi, presiunea pacienților
Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila a vorbit la o conferință despre motivele prescrierii în exces a antibioticelor.
Lipsa de informare la zi, precum şi presiunea pacienţilor se află printre motivele pentru care antibioticele sunt prescrise în exces, a afirmat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, în cadrul conferinţei organizate sâmbătă de SRM, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în Săptămâna Mondială a Conştientizării asupra Antibioticelor, citează Agerpres.
"Sunt mai multe motive pentru care se prescriu în exces antibiotice. Unul dintre motive este lipsa de informare la zi, câteodată se leagă şi de presiunea pacienţilor, adică sunt pacienţi care vor să ia antibiotic, insistă să ia antibiotic şi cred că acesta nu este lucrul cel mai îngrijorător, faptul că medicii prescriu antibiotice, mai îngrijorător este faptul legat de utilizarea de antibiotice fără prescripţie, adică sunt două lucruri diferite. Nu medicii sunt neapărat vinovaţi de utilizarea antibioticelor în exces, suntem şi noi vinovaţi, pentru că de multe ori nu ne gândim înainte de ce trebuie să utilizăm un antibiotic", a afirmat Alexandru Rafila la conferinţa susţinută la Centrul de Conferinţe al Palatului Patriarhiei.
Febra nu scade cu antibiotice
El a spus că deviza de anul acesta este "Antibioticele nu sunt analgezice sau antiinflamatorii", precizând că "dacă suntem răciţi, nu luăm antibiotic ca să ne scadă febra, să ne treacă o durere sau să ne treacă o răceală, mai ales că majoritatea acestor tip de infecţii, care apar iarna, sunt infecţii virale şi tratamentul infecţiilor virale nu se face cu antibiotic".
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a afirmat că printre problemele care există în spitale legate de consumul şi prescripţia de antibiotice se află şi tratamentul cu antibiotice de rezervă.
Antibioticele în spitale
"Şi mai avem o problemă, nu este singura problemă, este modul în care se utilizează încă în spitale antibiotice, pentru că antibioticele în spitale trebuie administrate ierarhizat, astfel încât să nu se ajungă în situaţia în care să tratăm infecţii banale cu antibiotice de rezervă, adică unele care ar trebui să se administreze abia la epuizarea resurselor terapeutice de primă intenţie. Foarte multe dintre antibiotice se dau în scop preventiv, profilactic, în secţii medicale, deci nu în secţii chirurgicale, nu înainte de o intervenţie chirurgicală, iar acest lucru este inutil. Nu se dau antibiotice ca să previi apariţia unei infecţii, ci doar în situaţii excepţionale, contacţii unor persoane care au boli foarte grave. Aceste situaţii sunt extrem de bine documentate, iar utilizarea în spitale a antibioticelor cu scop preventiv nu trebuie făcută decât în anumite secţii de chirurgie şi atunci trebuie prescrise, conform ghidurilor, o singură doză sau maximum o zi administrat antibioticul, nu mai mult decât atât", a precizat Rafila, adăugând că alt tip de administrare "nu face altceva decât să genereze bacterii multirezistente şi să complice foarte mult lucrurile, pentru că ele se răspândesc în spitale şi pot produce îmbolnăviri foarte grave".
Alexandru Rafila a menţionat că în România printre cele mai folosite antibiotice sunt fluorochinolonele, la care foarte multe dintre bacteriile grav negative sunt rezistente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News