Antena Group îl comemorează pe Mile Cărpenişan
Celebrul realizator TV Sorin Ovidiu Bălan îi aduce un omagiu corespondentului de război Mile Cărpenișan, decedat în urmă cu șapte ani.
„Astăzi se fac şapte ani de când a plecat excepţionalul reporter Mile Cărpenişan. NU mă aştept ca troglodiţii care îşi spun jurnalişti-comentatori, cărora li s-au lăţit posterioarele pe scaunele din redacţii, să aibă ceva tresăriri. Dar noi, reporterii, cei care batem terenul pe arşiţă şi pe zboată, soldaţii presei, nu avem dreptul să-l uităm şi să nu comemorăm. Mile a demonstrat că, în aceleaşi condiţii, de front, de război, România are super-reporteri, care nu sunt cu nimic mai prejos decât cei de la marile televiziuni din lume. Pe Mile l-am invidiat. Când a fost retras Adelin Petrişor din Irak, ar fi trebuit să-l înlocuiesc eu. Cu două zile înainte de plecare, am căzut ca prostul pe gheaţă şi mi-am rupt piciorul. A plecat Mile. Şi astăzi sunt convins că a făcut o treabă mult mai bună decât aş fi făcut eu. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!”, a scris jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan pe Facebook.
Regretatul jurnalist Mile Cărpenișan a fost corespondent de război pentru Antena 1 și Antena 3. El a încetat din viață la doar 34 de ani, după ce fusese mai multe zile în comă. Fusese internat de câteva zile la Spitalul Județean Timișoara, după ce suferise un blocaj renal și un șoc septic, declanșat de un furuncul. Decesul jurnalistului a survenit ca urmare a unui stop cardiac.
[citeste si]
Mile Cărpenișan a devenit cunoscut ca jurnalist de război, grație corespondențelor sale din Iugoslavia, Irak și din zonele afectate de tsunami-ul asiatic. El a fost timp de mai bine de zece ani corespondent special al posturilor de televiziune Antena 1 și Antena 3, până în 2008, când a ales să lucreze ca freelancer.
Mile Cărpenișan și-a dedicat ultimele săptămâni din viață unei campanii umanitare prin care încerca să salveze viața unui tânăr de 29 de ani, bolnav de leucemie. Cu doar o lună în urmă, jurnalistul își scosese la licitație casca militară pe care o folosise în Irak, intenționând să doneze banii obținuți la licitație tânărului bolnav de leucemie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News