Data actualizării:
Data publicării:

Antena 1 a dat LOVITURA cu ”Chefi la Cuțite”. AUDIENȚĂ

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Penultima confruntare pe echipe din sezonul șase, difuzată luni seară pe Antena 1, a clasat cel mai iubit show culinar ca lider detașat de piață pe toate categoriile de public, în intervalul 19.58-23.05 în care a fost difuzat.

Cei din fața micilor ecrane au urmărit să vadă ce bucătari talentați se apropie cu pași repezi de semifinală, iar minutul de maximă audiență de la 21.42 a strâns, la nivel național, 2.352.000 de telespectatori.

Lider absolut de audiență, pe publicul comercial, „Chefi la cuțite" a condus topul cu o medie de 10.1 puncte de rating și 28,6 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 7,6 puncte de rating și 21,5 % cota de piață. La orașe, Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 10 puncte de rating și 22,1 % cota de piață, Pro Tv clasându-se pe locul al doilea, cu o medie de 6,7 puncte de rating și 14,9 % cota de piață. Și la nivelul întregii populații a țării show-ul a fost lider cu o audiență medie de 10 puncte de rating și 21% cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 8,3 puncte de rating și 17,5 % cota de piață.

Antena 1 - lider de audiență


Antena 1 a fost lider de audință și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time situat între 19.00-23.00, pe toate categoriile de public. În intervalul cuprins între 19.00-23.00, Antena 1 a înregistrat pe publicul comercial o medie de 9.4 puncte de rating și 27,4% cota de piață, în vreme ce Pro Tv, clasat pe locul al doilea, a obținut o medie de 8,1 puncte de rating si 23,5 % cotă de piață. La orașe, postul s-a menținut pe primul loc cu o audiență medie de 9.5 puncte de rating și 21,1% cotă de piață, față de Pro Tv, ce se situa pe poziția secundă cu 7.7 puncte de rating și 17% cotă de piață. Și la nivelul întregii populații a țării Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 9,9 puncte de rating și 20,5 % cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 9,3 puncte de rating și 19,4% cota de piață.

Echipa lui Dumitrescu, câștigătoare


Cea de-a șaptea confruntare dintre echipe, și penultima înainte de semifinală, a fost câștigată aseară, la „Chefi la cuțite", de echipa condusă de Chef Florin Dumitrescu. Deși în inferioritate numerică față de celelalte două echipe, conduse de chef Sorin Bontea, respectiv chef Cătălin Scărlătescu, echipa roșie s-a mobilizat exemplar și a reușit să câștige această probă cu preparatul lor, tocăniță de vită. La finalul serii, chef Cătălin Scărlătescu a trebuit să-și ia rămas bun de la unul dintre concurenții săi. Chiar dacă Ana-Maria Crudu a obținut cel mai mic punctaj la proba individuală, chef Scărlătescu a decis să o salveze, folosindu-și una dintre amulete. În locul Anei, a plecat colega ei de echipă, Edna Bahu.

VEZI ȘI Chefi la cuțite SEMIFINALIȘTI 15 ianuarie 2019. Eliminarea serii

Luni seara, la "Chefi la cuțite", cele trei echipe, în frunte cu chefii lor, s-au "bătut" în tocănițe. Echipa galbenă a lui chef Cătălin Scărlătescu a avut de gătit o tocăniță de porc, cea albastră a lui chef Sorin Bontea, o tocăniță de pui, pe când cea roșie a lui chef Florin Dumitrescu, a realizat același preparat, dar pe bază de carne de vită.

"Jur, e prima probă pe care sunt foarte sigur că o s-o câștigăm!", spunea chef Dumitrescu la începutul serii, și a avut dreptate căci tocănița de vită pe care a pregătit-o echipa sa a fost cea mai gustoasă, din punctul de vedere al invitaților speciali ai ediției, membri ai comunității rrome. Ca să-i dea preparatului său un iz de fum, asemănător cu cel pe care îl capătă mâncarea rromilor, atunci când este gătită la ceaun, deasupra unui foc cu lemne, chef Dumitrescu a făcut focul, chiar în bucătăria "Chefi la cuțite". De asemenea, în cadrul probei, acesta și-a folosit una dintre amulete, aceea care îi permite să-și folosească mâinile pentru cinci minute. „Este prima oară când fac asta și mi se pare senzațional", spunea Dumitrescu, în timp ce trebăluia la bancul de lucru al echipei sale.

Tensiuni vizibile între chefi


Tensiunile între chefi s-au manifestat după anunțarea votului invitaților, care au ales drept cel mai gustos preparat tocănița de vită realizată de echipa roșie, acesta fiind cel de-al patrulea battle câștigat de echipa lui Dumitrescu în acest sezon. Această decizie l-a înfuriat pe chef Bontea, care a susținut că el este singurul care a respectat tema dată.

"M-am enervat, pentru că nu se țin de probă. Ai tocană, fă tocană! Nici una dintre ele nu a fost tocană. Florin a făcut carne la ceaun, iar Cătălin chiftele cu sos. Aveți cuvântul meu de onoare, data viitoare, indiferent ce probă vine, o să gătesc altceva și o să spun că eu așa știu", a spus chef Bontea, coordonatorul echipei albastre. "Tocana de perișor pe care am făcut-o este o reteță de tocană țigănească. El poate să spună ce vrea.", s-a apărat Scărlătescu.

CITEȘTE ȘI Chefi la cuțite 14 ianuarie. Chef Scărlătescu, făcut praf după eliminare

Pe parcursul acestei probe, la bancul de lucru al echipei albastre tensiunea între cei patru concurenți a fost la parametri înalți, căci Mihai Munteanu, Valentin Dumitrescu și Sorin Stan și-au manifestat nemulțumirea în repetate rânduri față de colegul lor, Silviu Nedelea, care „și-a însușit cele mai multe activități la bancul de lucru și se comportă cu noi ca și cum i-am fi subordonați".

Proba "Sosuri", mare dificultate pentru concurenți


Cea de-a doua probă a ediției, cea a duelului individual, i-a readus la bancul de lucru pe concurenții echipelor galbenă și albastră. Ei au trebuit să gătească ce preparat vor ei, care să se potrivească cu tema probei: Sosuri.

"Ăsta cu sosuri mi se pare cel mai complicat duel din toate sezoanele. Cu mâna pe inimă spun că mă bucur că nu sunt la acest duel!", a mărturisit chef Florin Dumitrescu.

Cei zece concurenți au avut de pregătit câte un preparat alături de care să aibă pe farfurie, prin tragere la sorți, sos de usturoi cu smântână, tartar, sos olandez, sos maître d'hôtel, sos de iaurt, miere și mentă, sos meuniere, sos bearnez, tzatziki sau bechamel. Proba i-a pus în dificultate pe concurenți, căci unii dintre ei nici nu auziseră de unele dintre aceste sosuri. De asemenea, concurenții nu au avut voie să vorbească între ei, fiecare trebuind să gătească pe cont propriu.

La finalul probei, punctajul maxim a fost obținut de Andrei Balasz, din echipa galbenă, cu preparatul său, muschiuleț de vită cu legume și piure de țelină și sos maître d'hôtel. Iar cele mai puține puncte i-au revenit Anei-Maria Crudu, din aceeași echipă, care ar fi trebuit să plece acasă. Chef Scărlătescu însă a salvat-o, folosindu-și amuleta care i-a permis să salveze concurentul eliminat și să aleagă un altul, tot din echipa sa, care să plece acasă.

„Am avut un moment de black-out, dar mi-a venit o idee. De obicei, în concursul nostru, vine o probă cu mâncare românească. Și m-am gândit că, într-o asemenea situație, Ana înțelege mai repede decât Edna mâncarea românească, ea prinde mai repede și execută mai repede. De aceea am hotărât să-mi folosesc amuleta", a explicat chef Scărlătescu motivul pentru care a decis să o păstreze în echipă pe Ana Maria Crudu și să se despartă de Edna Bahu.

Dacă asta ajută echipa, eu mă sacrific

 

„Dacă asta ajută echipa, eu mă sacrific. Îmi doresc foarte mult ca ei să ajungă la finalul concursului, pentru că sunt foarte buni. Pentru mine a fost o experiență foarte frumoasă și mă bucur foarte mult că am ajuns până aici. Am cunoscut oameni minunați și am învățat foarte multe de la ei", a spus Edna Bahu înainte să părăsească platoul "Chefi la cuțite".

"Sunt foarte fericită că am rămas în joc și îmi pare foarte rău că a plecat Edna. Edna este foarte veselă. Ne-a adus soarele în echipă", spune Ana Maria Crudu, concurenta salvată.

În această seară, de la ora 20.00, "lupta" în bucătărie continuă la "Chefi la cuțite", cu ultima confruntare pe echipe. Este pentru ultima dată când concurenții vor găti alături de chefi, urmând ca săptămâna viitoare, în semifinală, să o facă pe cont propriu. Cine sunt norocoșii care vor ajunge în semifinala "Chefi de cuțite", telespectatorii Antenei 1 vor vedea în această seară, într-o nouă ediție a celui mai iubit show culinar, prezentată de Gina Pistol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel