Data publicării:

ANSVSA, controale Crăciun. Amenzi de 785.910 lei

Autor: Irina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp

ANSVSA a verificat peste patru mii de obiective și au făcut chiar și controale în trafic, înainte de sărbători. 

AMENZI DE 785.910 de lei

 

”În perioada 5-20 decembrie 2018 inspectorii sanitari-veterinari au verificat 4.592 de obiective (unități de industrie alimentară, piețe agro-alimentare și unități de vânzare cu amănuntul) și au realizat 427 de controale în trafic, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliţie judeţene. Neregulile identificate în timpul controalelor au fost amendate prin aplicarea a 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 785.910 de lei și emiterea a 4 ordonanțe de suspendare și 3 ordonanțe de interzicere a activității.” anunță ANSVSA. 

2.000 de kilograme de carne, confiscate


”De asemenea, a fost confiscată o cantitate de 1.858 kg de produse alimentare neconforme (carne și produse din carne), 65 de litri de lapte și 7 kg de pește. În urma controalelor realizate în trafic au fost confiscați 11 porci vii cu greutatea totala de 1.030 kg și 4 carcase de porc cu o greutatea de 513 kg. Porcii au fost eutanasiați și carcasele distruse. Toate produsele neconforme au fost dirijate către unități de neutralizare, pentru a fi distruse.” continuă ANSVSA. 

Iată ce au găsit la controale: 

depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă, sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar;

manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare;

nerespectarea legislaţiei în vigoare privind ambalarea şi etichetarea produselor alimentare;

lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor;

transportul cărnii și al produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției pestei porcine africane (PPA);

transportul de animale neidentificate, fără documente sanitare veterinare;

transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar;

personal fără echipament de protecţie.

ANSVSA continuă supravegherea operatorilor din industria alimentară în perioada următoare, prin acţiuni de inspecţie şi control şi prin asigurarea serviciului de permanenţă, de către personalul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

ANSVSA reamintește cetățenilor că este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției pestei porcine africane (PPA), iar comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor se sancționează cu amenzi de până la 40.000 de lei!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel