Ansamblul „Cerno More“, unicitate a României. Dumitru Stan: Noi purtăm exact datina din localitatea noastră / VIDEO
Dacă vorbim de diversitatea culturală a României, cu siguranță că județul Tulcea se află în topul regiunilor multiculturale din țara noastră. Ansamblul „Cerno More“ din Sfântul Gheorghe este mărturia vie a păstrării tradițiilor ucrainienilor din România.
Există numeroase regiuni cu diversitate etnică și culturală în România, de la județele din centrul țării, acolo unde sălășluiesc laolaltă românii cu maghiarii și cu germanii, la satele sârbești și zona Banatului, reprezentative fiind comunele Pojejena și Șvinița, și până la ținuturile nordice din Maramureș ori nordul Moldovei, acolo unde românii și ucrainienii trăiesc împreună pe Valea Vișeului și în Obcinele Bucovinei.
Totuși, pe lângă aceste regiuni, Dobrogea de Nord reprezintă zona care asigură cea mai mare diversitate etnică și culturală. De la români și turci, până la bulgari și găgăuzi, și până la ucrainieni și ruși lipoveni, teritoriul care a revenit României în anul 1978, în urma Războiului de Independență, după mai bine 400 de ani de stăpânire otomană, reprezintă o adevărată oază de toleranță pe teritoriul țării noastre.
În urmă cu jumătate de an, Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, preciza pentru DC News că Tulcea este un județ cât o țară.
„Îmi place să spun că județul Tulcea este un județ cât o țară. Până la urmă, este un județ care are atât partea de litoral, partea de munte și nu în ultimul rând, Delta Dunării, perla coroanei, unică în Europa, față de care toți avem o responsabilitate să o păstrăm și să o protejăm”, preciza Cătălin Țibuleac la acea vreme (vezi AICI).
Ansamblul „Cerno More“ încearcă să păstreze moștenirea culturală a ucrainienilor
Ansamblul de muzică tradițională ucraineană „Cerno More“ (n. red. Marea Neagră) reprezintă o mărturie vie a faptului că tradițiile și obiceiurile comunităților etnice sunt păstrate și respectate în România, iar elementul cultural al acestora dăinuiește până în zilele noastre în comunitățile de ucrainieni din Delta Dunării.
Dumitru Stan, un reprezentant al ansamblului „Cerno More“ a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, în care a venit cu detalii privitoare la modul în care tradiția s-a păstrat din generație în generație:
„Sunt localnic din Sfântu Gheorghe, stau aici de aproximativ 40 de ani, am fost navigator, iar din perioada comunistă, dar și după ce am ieșit la pensie, m-am ocupat de partea cultural-artistică în calitate de corepetitor, conducător de formație și actualmente, fiind în Sfântu Gheorghe, am acest ansamblu, alături de doamne de toate vârstele, care sunt și la corul ucrainean și cântă la festivități atât în județul Tulcea, cât și în țară unde suntem invitați.
Vechimea acestui ansamblu e de peste 50 de ani, s-a transmis din tată în fiu, iar astăzi a rămas acest cor, Cerno More. Noi purtăm exact datina din localitatea noastră. Moștenirea culturală este originară din cântece bătrânești, nu s-a făcut nicio schimbare.
Proiectele noastre constau în cât mai multe cântece și activități culturale care să promoveze această regiune, dar ne dorim și promovarea celor tineri, avem și copii care au deschidere să cunoască, avem deschidere din partea lor. Suntem ajutați de domnul primar și sperăm să ne păstrăm obiceiurile“, a precizat Dumitru Stan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News