Data actualizării:
Data publicării:

ANRE: Distribuitorii de gaze naturale, obligați să accepte cererile de racordare ale consumatorilor casnici

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
pexels
pexels

ANRE îi obligă pe distribitorii de gaze naturale să accepte cererile de racordare ale consumatorilor, casnici și noncasnici.

Alegeri prezidentiale 2024

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, care prevede că operatorii de distribuţie a gazelor nu pot refuza solicitările de racordare la reţea ale consumatorilor, mai mult, că sunt obligați să asigure, în limita planurilor anuale de investiții și în condițiile de eficiență economică, finanțarea și realizarea lucrărilor de extindere a sistemului de transport sau de distribuție în vederea racordării tuturor solicitanților aflați în perimetrul concesionat.

În cazul clienților finali casnici, contravaloarea lucrărilor necesare realizării racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale se suportă integral de către operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale, până la limita valorii medii a unui racord, stabilită pe baza unei metodologii aprobate de ANRE, în timp ce pentru clienții noncasnici, contravaloarea lucrărilor de racordare, inclusiv a celor de proiectare, se suportă integral de către aceștia.

”Ca urmare a prevederilor noului Regulament solicitanţii, care pot fi consumatorii de gaze naturale, viitorii clienţi finali casnici sau noncasnici, concesionarii serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, unităţile administrativ teritoriale şi/sau asocierile acestora, dezvoltatorii ansamblurilor rezidenţiale etc. vor beneficia de servicii superioare de distribuţie a gazelor naturale faţă de dispoziţiile legale precedente, ţinând cont de obligaţiile instituite pentru operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale şi de posibilitatea participării acestora pentru realizarea activităţii de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale în termene cât mai scurte”, au transmis oficialii ANRE.

Rusia ameninţă: 2000 de dolari pentru 1000 mc de gaze

Fostul preşedinte rus Dimitri Medvedev a ameninţat pe Twitter că europenii vor ajunge să plătească 2000 de dolari pentru 1000 metri cubi de gaze. Pofesorul de economie Mircea Coşea afirmă că România nu are nicio soluţie pentru a contracara o eventuală criză. 

"Pe termen scurt nu avem nicio soluţie eficientă. Putem lua nişte măsuri ca să ne prefacem preocupaţi, dar nu avem nimic. Acum apare greutatea pe care o purtăm în spate pentru că ani de zile nu s-au luat măsuri. Măsurile care trebuiau luate ar fi mers în direcţia creşterii independenţei României faţă de piaţa internaţională. Nu s-a făcut lucrul ăsta, iar acum ajungem aici. Pe de altă parte, nu trebuie să ne gândim doar la importul de gaze. Noi vom fi afectaţi şi la relaţiile pe care le avem în Europa şi UE. Suntem o ţară care depindem, în mare parte, mai ales în industrie, de comenzile primite de la partenerii noştri din ţări vest-europene. Fiind afectaţi producătorii, vom fi şi noi afectaţi. Scade competitivitatea, iar asta înseamnă contracte mai puţine şi, până la urmă, activitate mai slabă şi şomaj", a declarat Mircea Coşea la Antena 3. 

Citește mai mult aici: Rusia ameninţă: 2000 de dolari pentru 1000 mc de gaze. Mircea Coşea: Nu avem nicio soluţie. Efecte pe toate ramurile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel