ANPC, site pentru compararea comisioanelor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vrea să realizeze, în prima parte a anului viitor, un site dedicat comparării comisioanelor instituţiilor financiare.
Aceasta fiieste o cerinţă menţionată în ordonanţa de transpunere a directivei privind comparabilitatea comisioanelor, a declarat marţi Bogdan Pandelică, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la Conferinţa Naţională ALB România.
"La baza acestei directive (privind comparabilitatea comisioanelor n.r.) au stat trei puncte importante. Este vorba de informarea consumatorilor, schimbarea unui cont şi accesul la un cont de plăţi cu servicii de bază. În ceea ce priveşte informarea consumatorilor, în cadrul actului normativ s-a luat în discuţie obligativitatea Autorităţii de a crea site-ul cu compararea comisioanelor. Noi ne-am propus ca agendă să îl implementăm în prima parte a anului viitor. Pe acest site consumatorii vor putea compara comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată la nivel naţional", a spus Bogdan Pandelică.
Acesta a precizat că site-ul oferă, de asemenea, informaţii cu privire la sediile prestatorilor de servicii de plată şi la localizarea bancomatelor acestora.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News