
„Taverna Racilor este locul ideal, în care poți încerca preparate pe bază de raci și nu numai, pregătite de bucătari cu experiență, după rețete inedite. În meniurile restaurantelor noastre se regăsesc produse proaspat și atent preparate, printre care, raci fierți asezonați cu condimente specifice, pui de baltă pane, creveți, midii și multe altele”, aflăm de pe site-ul Taverna Racilor.
„Ţin racii într-o plasă scufundată în apă. E un sistem pe care l-am văzut în Anglia şi în Belgia, la comercianţii pe care i-am vizitat. Reuşesc astfel să am racii vii şi să-i scot de câte ori am nevoie. Cererea este mare. Am recurs la rezervări, on line sau telefonic, pentru a nu creea situaţii frustrante pentru clienţi. La început, când am deschis restaurantul de pe Calea Buzeşti, afluxul de clienţi era aşa de mare, încât aşteptau în picioare pe trotuar, ca să se elibereze o masă. Veneau, cum de altfel vin şi acum, în grupuri, ocupau o masă mare cu cel puţin şase locuri. Rezervările mă ajută acum să regularizez fluxul de clienţi. Am avut şi am clienţi din toate categoriile sociale. Au mâncat raci fierţi la Taverna Racilor artişti, vedete de televiziune, interlopi, corporatişti, politicieni, miniştri, jurnalişti, oameni de afaceri. E un circuit al racilor prin societate fenomenal. Scoşi din bălţile din Călăraşi şi din Giurgiu, scoşi adică din natură, racii ajung într-un cazan cu apă fiartă, apoi, cărniţa lor delectează o sumedenie de clienţi. Mulţi habar nu aveau cum se mănâncă racul. Le-am fost şi instructor în acest domeniu. Racii, cum de altfel toate speciile de crustacee, au o carne bogată în substanţe proteice şi conţin o cantitate slabă de lipide. Mai conţine destul de mult calciu şi magneziu, plus vitamina B. Uite că m-am documentat şi în ce priveşte compoziţia chimică a cărnii de rac. Reţetele sunt diverse, internetul e plin cu siteuri unde sunt postate reţete pe bază de raci. Racii pot fi puşi şi pe grătar, după ce au fost fierţi o jumătate de oră în prealabil. Pe grătar nu se ţin mult, vreo 3 minute, apoi se ung cu puţin ulei şi se servesc calzi, cu rozmarin şi mentă. Sunt, cum v-am spus, multe reţete pe bază de raci”, spunea Pescobar.
Iată prețurile din meniu:
Spaghetti cu fructe de mare - 69 lei
Calamar întreg umplut cu creveți - 78 lei
Calamar cu feta - 78 lei
Raci fierți cu mărar și usturoi - 65 lei
Doradă grill - 69 lei
File de Pălămidă din Marea Neagră la plita - 61 lei
Calcan din Marea Neagră cu mămăliguță - 81 lei
Supă cu fructe de mare - 55 lei
Fish & Chips - 61 lei
Calamar pane pe pat de cartofi - 59 lei
Platou Taverna Racilor (4 persoane) - 627 lei
Platou #Gest by Pescobar (2 persoane) - 411 lei
Platou Olimpic Elisabeta Lipă la grătar - 281 lei
Platou cu Raci & Scoici (2 persoane) - 181 lei
Platou cu Scoici & Creveți în vin și usturoi - 171 lei
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat, în perioada 1 iunie - 15 septembrie 2023, mai multe acţiuni de control la Taverna Racilor Herăstrău - Bucureşti, administrată iniţial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL (societăţi promovate în media de Paul Nicolau, cunoscut ca şi Pescobar).
"În urma deficienţelor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat următoarele sancţiuni: în data de 01.06.2023 - administrator SC Nedsea SRL - amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 lei; un avertisment; oprirea definitivă de la comercializare a 156 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 2600 lei; oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor. Ulterior, a fost verificată măsura dispusă de oprire temporară a unităţii de la prestarea serviciilor şi s-a constatat că aceasta nu a fost respectată, societatea fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei şi s-a propus emiterea deciziei de închidere a unităţii", se precizează în comunicat. Vedeți mai multe aici - https://www.dcnews.ro/taverna-racilor-restaurantul-lui-pescobar-din-herastru-inchis-pentru-un-an-de-anpc_930880.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- Cumulul pensiei cu salariul. CCR a amânat, din nou, decizia
- Nicușor Halici, prefectul de Vrancea, informațiile zilei despre explozia de pe autostradă. Ipoteză bombă
- Panică în tramvaiul 41 din București joi dimineață: „Șoferii din trafic râdeau de noi: Dă-l încolo dacă ia foc”
- El este unul din cei patru bărbaţi care au murit în explozia de la Călimăneşti. Marius abia făcuse nunta și urma să devină tată - Foto
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins