ANOSR: Viziunea studenților privind noul cadru legislativ din sfera învățământului superior
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția asupra importanței consultării tuturor actorilor implicați în procesul educațional, dat fiind contextul creionării unui nou cadru legislativ în acest domeniu.
Iată comunicatul transmis de studenți:
Amintim faptul că, în anul 2011, prin asumarea Guvernului României din acea perioadă, a fost promulgată Legea nr. 1 a educației naționale (valabilă și astăzi), fără o consultare prealabilă cu actorii implicați în sfera învățământului. În cei doar opt ani de când această lege a fost adoptată, s-au adus zeci de modificări care, în loc să producă un efect pozitiv, au reușit doar să dezechilibreze sistemul de învățământ, pierzându-se orice urmă de viziune unitară și compatibilă între ciclurile de studii. Dat fiind faptul că există numeroase neconcordanțe între ciclurile de studii, care conduc la reducerea adaptabilității în ceea ce privește tranziția dintre preuniversitar și universitar, ANOSR consideră absolut necesară fundamentarea noului cadru legislativ pe principii ancorate în realitatea actuală.
O măsură importantă este reprezentată de punerea studentului în centrul actului educațional, conform principiilor europene enunțate în Declarația de la Bologna, semnată de România în anul 1999. De asemenea, învățământul centrat pe student rămâne o linie directoare a Procesului Bologna și pentru a doua parte a ciclului, 2010-2020.
Campania intitulată „Centenar prin Educație"
ANOSR a derulat în toamna anului 2018 campania intitulată „Centenar prin Educație", una dintre cele trei direcții ale acesteia fiind organizarea unei serii de dezbateri privind diverse teme de interes din sistemul de învățământ superior românesc. Aceste dezbateri s-au desfășurat în 10 universități din toate colțurile țării, numărând în total aproximativ 400 de participanți, ca scop consultarea opiniei actorilor din învățământul superior și identificarea soluțiilor de îmbunătățire a cadrului legislativ.
În acest sens, ne dorim un cadru legislativ stabil, care să le confere siguranță tuturor celor implicați în sfera educațională, asigurat în primul rând printr-o finanțare corespunzătoare, prin alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru educație. În acest sens, finanțarea multianuală a universităților, în spiritul încurajării creșterii autonomiei universitare în utilizarea veniturilor proprii, concomitent cu creșterea răspunderii publice a universităților, ar duce la o predictibilitate crescută pe termen mediu și lung în elaborarea planurilor strategice ale acestora.
Un alt aspect la fel de important este punerea studentului în centrul actului educațional și crearea unui cadru în sensul consolidării statutului studenților ca parteneri cu drepturi egale ai comunității academice, prin acordarea unei ponderi de 25% pentru studenți în procesul de alegere a rectorului din totalul electoratului, indiferent de modalitatea de alegere. De altfel, trebuie să avem în vedere și asigurarea echității în cadrul unui sistem de învățământ care să confere drepturi egale pentru studenții autohtoni, internaționali și români de pretutindeni.
Concentrându-ne pe modalitatea de formare inițială a cadrelor didactice din prezent, este momentul oportun pentru a operaționaliza masteratul didactic ca program de formare inițială a cadrelor didactice care vor să profeseze în învățământul preuniversitar. Acest masterat didactic ar trebui să fie subvenționat de statul român, indiferent dacă studentul a urmat sau va mai urma un alt program de studii de masterat.
Se dorește schimbarea cadrului legislativ din sfera educațională
În ceea ce privește sistemul de asigurare a calității, este nevoie ca acesta să fie centrat pe procesul de dobândire a rezultatelor învățării, în care studenții trebuie să fie parteneri cu drepturi depline în fiecare etapă a procesului. Îndeplinirea standardelor de calitate minime și de referință ar trebui să reprezinte un element important în acordarea finanțării publice, inclusiv în distribuirea locurilor bugetate.
Propunerile ANOSR au scopul de a aduce sistemul de învățământ superior românesc la o normalitate a zilelor noastre, aliniindu-l la normele și reglementările de la nivel european. Prin adaptarea unor modele care să fie compatibile cu standardele internaţionale din domeniul educaţiei, considerăm că va exista o armonizare a cadrului legal cu situaţia actuală a învăţământului superior.
În cadrul întâlnirii din luna decembrie a anului trecut cu ministrul educației naționale, doamna Ecaterina Andronescu, am fost asigurați că studenții, reprezentați fiind de ANOSR, vor fi parte a întregului proces de elaborare a noii legi a educației naționale.
Avem încredere că noul proiect de lege va trece prin toate etapele până la adoptarea sa, mai cu seamă printr-un proces riguros de consultare în care să fie implicați toți actorii din sfera educațională, astfel încât să se ajungă la o formă clară și unitară, cu o viziune cât mai incluzivă.
„Deși este o perioadă sensibilă, contextul actual nefiind unul foarte stabil, se dorește schimbarea cadrului legislativ din sfera educațională. Această schimbare trebuie făcută coerent, fără o dinamică excesivă. În plus, trebuie să dăm dovadă de viziune și să anticipăm nevoile sistemului, care ar surveni, raportate la era în care trăim." - Petrișor-Laurențiu ȚUCĂ, președinte ANOSR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News