Data publicării:

ANM: Prognoza meteo, vremea în weekend. Zonele în care se strică vremea

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vremea se strică la sfârșitul săptămânii. 

Alegeri prezidentiale 2024

Vineri, vremea va fi în general frumoasă, iar în sud şi sud-est va deveni deosebit de caldă. Cerul va fi variabil spre parţial noros în vest, în nord şi în centru, dar numai izolat la munte vor fi posibile ploi slabe, în timp ce în restul ţării se va menţine mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 20...21 de grade în Dealurile de Vest şi 34 de grade în Bărăgan.

În Capitală, pe parcusrul zilei o vreme deosebit de caldă. Maxima va fi de 32...33 de grade.

La munte, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil spre parţial noros, dar numai izolat în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va fi în creştere uşoară.

La mare, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 22 de grade.

Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă și mult mai caldă decât în mod obișnuit la mijlocul lunii septembrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 25...27 de grade pe litoral și 34 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil spre senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane și izolat în rest.

În București, vremea va fi în continuare frumoasă și deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineaţa, 15-17 grade in oras si spre 13 grade in imprejurimi şi în jur de 33 de grade la amiaza.

Duminică va fi deosebit de cald pentru această dată, cu temperaturi maxime ce trec de 30 de grade în aproape toată ţara până la 35-36 de grade in sudul extrem, la Giurgiu şi Alexandria.

În vestul și în nordul țării, începând din orele după-amiezii, vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice; izolat cantitățile de apă pot fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil spre senin. Vântul va avea local intensificări, în special în vestul țării și la munte.

În Bucureşti, 15-17 grade dimineata si 33-34 de grade la amiaza, potrivit realitatea.net.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel