Data actualizării:
Data publicării:

ANM, prognoza meteo, vremea. Când scăpăm de GER și NINSORI

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Frig
Frig

Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a declarat marți că valul de ger și ninsori va afecta România până la sfârșitul săptămânii, urmând ca după 5 martie temperaturile să se apropie de cele normale pentru această perioadă. 

”Pentru țara noastră așteptăm ca dincolo de ziua de vineri vremea să se încălzească, fără însă să fie o încălzire deosebit de puternică sau foarte rapidă. Probabil că doar undeva în cursul săptămânii viitoare ne vom apropia de temperaturile normale pentru această perioadă, mai ales în partea de vest și de centru. 

Faptul că avem strat proaspăt de zăpadă pe regiunile extracarpatice va face ca încălzirea să fie un pic încetinită pentru că procesul de topire a zăpezii este unul consumator de căldură. 

S-ar putea ca această topire să fie favorizată și de niște precipitații mixte și atunci să dăm avertizări pentru alte fenomene periculoase”, a spus Florinela Georgescu la B1 TV.

Temperaturi de minus 22 de grade

Valul de frig va persista în zilele următoare, pe 1 şi 2 martie urmând să se înregistreze valori de minus 22 de grade.

La Bucureşti unde vor fi minus 17 - minus 18 grade, iar miercuri dimineaţă, la scara întregii ţări, se vor înregistra temperaturi cuprinse între minus 21 grade - minus 11 grade.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel