ANM, prognoza meteo. Avertizare valabilă până sâmbătă, 4 decembrie
Meteorologii au emis, joi, 2 decembrie, o avertizare care este valabilă până sâmbătă, la ora 10.00.
Informare meteorologică de vânt și zăpadă spulberată până sâmbătă
Meteorologii au emis, joi, 2 decembrie, o informare care vizează intensificări ale vântului, care spulberă zăpada în zonele înalte din țară. Avertizarea este valabilă până la sâmbătă, la ora 10.00.
Vântul va avea intensificări la munte, la altitudini de peste 1700 de metri, unde vitezele vor depăși temporar 60...70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăși 90...100 km/h spulberând zăpada.
Intensificări ale vântului vor fi și în regiunile vestice, iar vineri (3 decembrie) local și temporar și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45...55 km/h.
Pe parcursul zilei de vineri (3 decembrie) aria precipitațiilor se va extinde, iar la munte treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare se vor semnala în vest, centru și nord, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (3/4 decembrie) și în est și sud. Cantitățile de apă vor depăși izolat 10...15 l/mp îndeosebi în zonele de munte.
Informarea meteorologică este valabilă până sâmbătă, la ora 10.00.
Vremea de Crăciun 2021 şi Revelion 2022. Polifronie (ANM), informaţii în premieră la DCNewsTV
Mirela Polifronie, meteorolog la Administraţia Naţională de Meteorologie, a oferit, în premieră, la DC News TV, câteva informaţii legate de vremea de Crăciun şi de Anul Nou.
„Este destul de devreme să vorbim despre Crăciun sau Revelion. Ce pot să vă spun la nivel statistic este că vor fi temperaturi în jurul normelor sau că vom avea cantităţi de precipitaţii normale pentru perioada în care ne aflăm, date care nu sunt extrem de elocvente pentru ziua de Crăciun.
Dacă totuşi ne raportăm la statistici, pare că va fi, cel puţin din punct de vedere termic, o vreme bună, apropiată de normal, însemnând 3-4 grade Celsius pentru zona Capitalei", a declarat meteorologul Mirela Polifronie la DC News și DC News TV.
VEZI ȘI: Previziuni mai grele pentru Gemeni, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn. Greutăți, oboseală, bani!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News