ANM: Coduri GALBEN și PORTOCALIU de ninsori viscolite și ger
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de cod galben și cod portocaliu de ninsori și vânt puternic.
În intervalul 24 ianuarie, ora 18:00-26 ianuarie, ora 18:00, sunt în vigoare două avertizări meteo. COD GALBENÎn intervalul menţionat, vremea se va înrăutăţi. În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vitezele vor depăşi la rafală 60...70 km/h în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent. Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.
Notă: Vremea se va răci, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor mai ales în estul şi sud-estul ţării.COD PORTOCALIU
În prima parte a intervalului ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30...40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada. În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75...80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News