Data publicării:
ANM, avertizare meteo generală Cod galben de caniculă și disconfort termic. Prognoză specială pentru București
Meteorologii au emis noi atenționări. Codul galben a fost actualizat.
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizarea generală de tip Cod galben de disconfort termic accentuat și caniculă. Astfel, valul de căldură va afecta în continuare o mare parte din țară în perioada 17 - 18 iulie.
În sudul și estul țării, valul de căldură va persista și va fi caniculă, iar disconfortul termic se va menține accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Notă: Local, disconfortul termic va fi ridicat și în restul teritoriului, mai ales duminică. Pe arii restrânse se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică în regiunile vestice, centrale și nordice.
Prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 17.07 ora 10:00 - 18.07 ora 21:00
Vremea va fi călduroasă, caniculară la amiază, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat (rafale de până la 35...40 km/h). Temperaturile maxime vor fi în general de 34...36 de grade, iar duminică dimineața, minima termică se va situa în jurul valorii de 20 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.
Ce înseamnă Codul galben
Fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă) vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.
Avertizările și atenționările meteorologice se actualizează în funcție de durata și gravitatea fenomenelor prognozate. Informările meteorologice se emit în cazul în care fenomenele meteorologice prognozate au potențial de a deveni temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă. Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.
15 localităţi au fost afectate de furtuni şi viituri în ultimele 24 de ore
Fenomenele hidrometeorologice care s-au manifestat vineri au afectat 15 localităţi din cinci judeţe - Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureş şi Suceava, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), scrie Agerpres.
În zonele menţionate au fost afectate de viituri 118 de case, 10 curţi şi 2 operatori economici, iar un autovehicul a fost luat de viitură. De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea a 6 copaci căzuţi pe carosabil.
Totodată, 99 de persoane au fost evacuate la rude - 40 în localitatea Dăroaia şi 57 în localitatea Gura Roşiei în judeţul Alba şi două în localitatea Breaza de Sus în judeţul Suceava - iar o persoană s-a autosalvat din calea viiturii după ce autoturismul în care se afla a fost luat de apă, în localitatea Gura Sohodol din judeţul Alba.
Traficul rutier este blocat pe un drum naţional - DN 74 şi pe un drum judeţean - DJ 750, din judeţul Alba, din cauza copacilor rupţi şi a aluviunilor şi a fost temporar afectat pe DN 1R din judeţul Cluj şi pe DJ 184 B din Maramureş.
Pagub materiale însemnate
În judeţul Alba, la Roşia Montană se intervine pentru evacuarea apei din 3 case inundate; în localitatea Curături s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o casă inundată; la Valea Săliştii se intervine pentru evacuarea apei din 4 case inundate; la Şugag s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o casă, o curte şi un beci; la Abrud se intervine pentru evacuarea apei din 7 case şi de pe o stradă inundată; la Câmpeni se intervine pentru evacuarea apei din 8 case, 2 obiective economice şi de pe o stradă colmatată; la Horea s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o casă inundată; în localitatea Gura Sohodol se intervine pentru evacuarea apei din 4 case şi 4 curţi, iar o persoană s-a autosalvat după ce autoturismul în care se afla a fost luat de viitură; la Gura Roşiei se intervine pentru evacuarea apei din 71 de case, iar 57 de persoane sunt evacuate în spaţii puse la dispoziţie de autorităţi; la Cărpiniş se intervine pentru evacuarea apei din 11 case inundate; la Dăroaia se intervine pentru evacuarea apei din 5 case inundate, iar 40 de persoane au fost evacuate preventiv la rude din locuinţele inundate.
Tot în Alba, DN 74, între localităţile Câmpeni şi Cărpiniş, este blocat de aluviuni, se intervine pentru deblocare iar DJ 750A, între localităţile Sohodol şi Gura Sohodol, este afectat de viitură pe circa 150 de metri liniari, circulaţia rutieră fiind blocată.
Ravagii și în alte județe
În judeţul Cluj, în localitatea Mărişel s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu provocat de fulger la o casă, fără a fi înregistrate victime, şi pe DN 1R, pe raza localităţii Beliş, s-a intervenit pentru degajarea a 3 copaci căzuţi pe carosabil, traficul fiind temporar oprit.
În judeţul Hunedoara s-a intervenit la Brad pentru evacuarea apei din 2 curţi şi un subsol de bloc.
În judeţul Maramureş, pe DJ 184B, pe raza localităţii Şoncuta Mare, s-a intervenit pentru degajarea a 3 copaci căzuţi pe carosabil, traficul fiind temporar oprit.
În judeţul Suceava, în localitatea Benia s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o curte, iar la Breaza de Sus s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o casă şi 2 curţi, iar 2 persoane s-au autoevacuat la rude.
În contextul avertizărilor hidrometeorologice, au fost emise 13 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT la nivelul a 7 judeţe: Alba, Arad, Cluj, Hunedoara, Neamţ, Sibiu şi Suceava.
La acest moment sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice în mai multe localităţi din judeţul Alba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News