Data publicării:

ANM are 7 radare meteo noi. România, în fruntea Europei

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Vremea
WhatsApp
foto ANM
foto ANM

ANM are 7 radare meteorologice noi, anunţă Florinela Georgescu, director în cadrul ANM. Acest lucru plasează România în fruntea Europei momentan, cel puţin din acest punct de vedere. 

"Lucrările la noul centru agrometeorologic avansează foarte bine şi foarte frumos. Până la sfârşitul anului va fi funcţională clădirea şi centrul. Este deosebită, este o clădire verde, o clădire a secolului XXI. Ne-am străduit să ţinem şi clădirea veche, una istorică, în condiţii foarte bune. A fost şi ea renovată în ultimii doi ani. 

Pe de altă parte, ne-am ocupat şi de celelalte obiective pe care le aveam în proiectul Inframeteo, un proiect foarte mare, din care obiectivele cele mai ambiţioase sunt centrul agrometeorologic şi modernizarea reţelei de radare meteo. Radarele sunt funcţionale deja. Avem 7 radare meteo nou-nouţe. Cel puţin o perioadă vom fi în fruntea Europei din acest punct de vedere. Mai rar se întâmplă aşa ceva, ca o ţară să îşi modernizeze toată reţeaua de radare meteo, prin schimbare, toate odată. Cu fonduri europene s-a realizat, dar este o muncă deosebită care a fost depusă pentru a realiza acest lucru, pentru că radarul înseamnă instalaţia în sine, dar turnul radar. Sunt construcţii care trebuie să îndeplinească condiţii deosebite. Aparatura în sine este una de generaţie nouă, de ultimă generaţie, pentru care toţi specialiştii noştri, atât inginerii radar, cât şi meteorologii, au trebuit să se formeze profesional", a declarat Florinela Georgescu la interviurile DC News. 

CITEŞTE ŞI Furtuna din Capitală de la mijlocul lunii iunie, cauzată chiar de... oraş. "Ca o plită încinsă. S-au generat curenţi verticali extrem de intenşi"

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel